Pentru întreaga societate moldovenească este evident, că reprezentanții actualei puteri nu au realizat nimic în 4 ani de guvernare a țării. În această perioadă, ei au fost preocupați doar de partajarea funcțiilor în stat, fotoliilor de miniștri și au împărțit între ei creditele și granturile acordate de Uniunea Europeană. Și pentru toate aceste realizări, ei și-au oferit unul altuia distincții de stat.
Cel mai important numismat al Moldovei în 2010, a fost președintele interimar al RM, Mihai Ghimpu, care inițial, practic în fiecare săptămînă oferea distincții de stat prietenilor săi, după care și colegilor prietenilor săi, etc.. De menționat, că aceste distincții de stat a RM erau oferite pentru merite suficient de dubioase. Astfel, o parte din medalii și ordine au fost oferite persoanelor, care la începutul anilor 90 se pronunțau pentru lichidarea statalității moldovenești și unirea cu România. Aceste persoane au slăvit limba și istoria română, adică, de-facto au slujit unui alt stat, și nu Moldovei. Evident, că în orice alt stat, acești oameni ar fi fost condamnați pentru trădarea patriei și nu nicidecum nu ar fi fost decorați. Cu regret, însă, nu și în Moldova.
Ștafeta principalului numismat liberal al țării a fost preluată cu entuziasm de către actualul președinte al Moldovei. El s-a făcut renumit prin faptul, că vorbește doar prin intermediul purtătorului său de cuvînt, oferă distincții unor persoane dubioase și ciocnește o cupă de șampanie cu ”laureați”. Printre persoanele decorate, desigur că se regăsesc și oameni demni de distincțiile oferite, care toată viața și-au dedicat-o patriei, și nu statului de peste Prut și care prin munca sa de zeci de ani au slăvit țara și propriul popor. Cu regret, însă, numărul acestor persoane este foarte mic. Majoritatea ”celor mai iluștri”, oameni ai Moldovei, și respectiv decorați în ultimii 4 ani sunt naționaliști și carieriști, dar și executorii ”voinței oligarhice”, care în prezent este puterea supremă în stat.
Recent, un alt reprezentant al actualei puteri a fost decorat pentru ”merite deosebite”. Ordinul ”Gloria Muncii” i-a fost oferit ministrului Economiei și Comerțului al RM, Valeriu Lazăr ”pentru activitatea îndelungată şi prodigioasă în cadrul autorităţilor publice, contribuţie la promovarea politicii economice a statului şi merite în elaborarea şi implementarea reformelor strategice”.
Vorbind despre meritele funcționarului, nimeni însă nu a suflat o vorbă, că anume sub conducerea ministrului Economiei și Comerțului, Valeriu Lazăr, în Moldova au început atacurile raider în masă asupra băncilor comerciale și de stat, întreprinderi și companii. Nimeni nu a menționat, că în această perioadă numărul locurilor de muncă în țară s-a diminuat considerabil, investitorii străini au renunțat la afacerile sale în Moldova și nimeni nu a menționat, că economia națională se află în parg de catastrofă. În această situație apare o întrebare logică: pentru care merite a fost decorat acest funcționar? Cel mai probabil, pentru faptul că execută ordinele colegului său din PDM și a ”cardinalului cenușiu” care este convins, că totul în această țară se cumpără cu bani. Nu toți însă vor scoate la vînzare tot ce este mai scump: onoarea și demnitatea.







