Zilele trecute s-a împlinit un an de la alegerea lui Nicolae Timofti în funcţia de preşedinte al ţării. Şeful statului a fost şi elogiat, şi criticat pentru prestaţia pe care a avut-o la şefia statului. Cea mai exactă şi mai dezolantă apreciere a venit de la un analist politic care a vrut, de fapt, să-l laude pe preşedintele Timofti. „El nu a făcut nimic rău până acum”, a constatat acesta. Adică, după toată mizeria, debandada şi lipsa de bun-simţ cu care ne-a obişnuit actuala guvernare, am ajuns să ne bucurăm atunci când unul din înalţii conducători „nu face nimic rău”. Cât despre bine, e clar că nu putem pretinde.
Ales în condiţii obscure şi cu încălcarea tuturor prevederilor legale posibile (fapt trecut la timpul respectiv cu vederea de oficialii europeni care nu au contenit să ne laude pentru performanţele şi progresele extraordinare), Timofti nu a reuşit să ajungă un factor de stabilitate aşa cum au promis cei care l-au instalat în funcţie. Invocând necesitatea soluţionării crizei politice, ceea ce ar fi trebuit să justifice derogările de la lege admise, acesta a fost, de fapt, legat de angajamente şi aranjamente, de acorduri la fel de secrete ca şi cele care au stat la baza constituirii AIE 2. Dar anume din acest motiv şeful statului nu a putut să ajungă nici factor de stabilitate, nici „arbitru moral”, nici persoană care să pună capăt crizei permanentizate.
Şi tot din acest motiv, preşedintele nu a avut opinii tranşante în chestiuni importante, a fost ezitant în luarea unor atitudini, a reacţionat cu întârziere în situaţii în care ar fi trebuit să-şi spună primul cuvântul. Dacă în exterior Nicolae Timofti şi-a permis declaraţii mai categorice cu privire la armata rusă staţionată în Transnistria, la simbolurile comuniste, la limba română şi altele, în ţară a fost nevoit să dea dovadă de precauţie maximă, pentru a nu atinge interesele unei componente sau alta a puterii şi pentru a respecta „clauzele contractului”. Şi s-a văzut că a fost avertizat imediat ce a dat semne de neconformare. „Ne-aţi promis şi vă rog să vă ţineţi de cuvânt!” l-a somat Mihai Ghimpu.
În acest context, am putea aminti reacţia tardivă a şefului statului în cazul vânătorii din Pădurea Domnească, şi această reacţie fiind sonorizată de către purtătorul său de cuvânt. Formulările extrem de prudente despre posibilele interpretări, despre îngrijorările şefului statului şi despre faptul că cei implicaţi ar putea „lua în vedere demisia” au arătat că preşedintele Timofti era depăşit de situaţie.
Şeful statului a tot aşteptat ca actorii politici „să se pătrundă de importanţa momentului istoric” şi a tot promis să intervină „mai energic” în soluţionarea crizei politice, până când aceasta a ieşit de sub control şi a degradat iremediabil. Este greu de presupus cum ar mai putea influenţa acum situaţia şi cum şi-ar putea asuma rolul de mediator, dacă vedem că părţile beligerante s-au situat pe poziţii ireconciliabile, iar orice decizie care ar conveni cuiva, va nemulţumi obligatoriu pe altcineva.
Cu siguranţă, atunci când a acceptat funcţia, Nicolae Timofti nu s-a gândit că va fi pus în astfel de situaţii ingrate. Şeful statului a încercat să fie mai vocal şi mai hotărât în ceea ce priveşte reforma sistemului judecătoresc şi lupta cu corupţia de acolo. Chiar dacă a înfierat judecătorii corupţi, care au „maşină, iaht, casă cu multe etaje şi alte bunuri” provenite din venituri ilicite, atitudinea preşedintelui pare să fie una mai selectivă. Nicolae Timofti este intransigent şi de neînduplecat cu unii dintre colegii săi de breaslă. Pe alţii însă, îi tratează cu toată condescendenţa şi „omenia”, absolvindu-i de orice pedeapsă, ca în cazul preşedintelui Curţii de Apel Economice, Aureliu Colenco, despre care se ştie că a pronunţat mai multe decizii ilegale. Cei din sistem sunt de părerea că anume încălcările grave comise de acesta şi acoliţii săi au determinat desfiinţarea judecătoriilor economice. Nu a avut nimic a-i reproşa preşedintele nici „vânătorului de lux” Ion Pleşca, preşedintele Curţii de Apel Chişinău, care a declarat că nu este obligat să-şi dea demisia doar pentru că a participat la o vânătoare. Chiar dacă la acea vânătoare a fost omorât un om, iar omorul a fost tăinuit.
La Adunarea Judecătorilor din februarie curent, preşedintele constata cu mâhnire, dar şi cu revoltă, că rezistenţa sistemului este mai puternică decât dorinţa de reformare, iar confruntarea cu corupţia a fost pierdută. Nemulţumirile s-au referit şi la foştii săi colegi din Consiliul Superior al Magistraturii care nu curăţă sistemul judecătoresc de persoanele corupte. Cel puţin, stranie această revoltă, dacă ţinem cont de faptul că Timofti este singurul judecător care a fost membru al CSM chiar de la înfiinţarea Consiliului, iar în ultima perioadă a fost preşedintele acestuia. Şi oricât ne-am încorda memoria, nu ne prea amintim vreo reacţie tranşantă a fostului judecător în legătură cu corupţia din sistem sau de aplicarea unor sancţiuni pentru fapte de corupţie ori pentru emiterea unor hotărâri ilegale.
Totodată, Nicolae Timofti crede cu sfinţenie că majorarea salariilor judecătorilor va combate corupţia. Acesta a fost dezideratul principal al şefului statului chiar din prima zi de mandat. Urmând ca aplicarea legii privind salarizarea să fie însoţită de îndepărtarea persoanelor compromise şi corupte.
„Trebuie să ne debarasăm de cei care compromit actul de justiţie, folosind în acest scop toate pârghiile legale”, declara preşedintele. Şi am vrea să credem în sinceritatea intenţiilor sale, dacă faptele nu ar vorbi despre altceva. Dacă nu ar fi existat cazul Colenco, dacă ar fi încercat să-i explice controversatului judecător Ion Pleşca de ce este necesar (şi moral) să demisioneze din funcţia pe care o deţine. Amintim că judecătorul care a fost învinuit, în repetate rânduri, de abuz de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, s-a învrednicit de înalta apreciere a preşedintelui Timofti, care l-a decorat anul trecut cu ”Ordinul de Onoare”.
În general, trebuie să remarcăm că singurul domeniu în care a excelat Nicolae Timofti şi în care are şansa să-i depăşească pe toţi şefii de stat de până acum, a fost acordarea distincţiilor de stat. Ca şi predecesorul său, interimarul Mihai Ghimpu, el a dat distincţii cu nemiluita, desăvârşind opera începută de şeful liberalilor de devalorizare a acestora. Ne referim, îndeosebi, la „Ordinul Republicii”, care este conferit pentru merite excepţionale. La niciun an de la aflarea în treabă, toate recordurile în această privinţă fuseseră deja doborâte. Precizăm că preşedintele Voronin a decorat, timp de opt ani, 74 de persoane cu această înaltă distincţie. Şi a fost criticat dur pentru asta. Mircea Snegur a decorat 104 persoane, în cei patru ani de aflare la putere. Mihai Ghimpu a dat, într-un singur an, 133 de distincţii de acest fel. Preşedintele Timofti a decorat într-o singură zi, la sfârşitul anului trecut, 227 de persoane cu „Ordinul Republicii”. Dar trebuie să le mai punem la socoteală şi pe cele acordate anterior, inclusiv liberalului Mihai Ghimpu (care l-a înaintat pe Timofti la Preşedinţie), dar şi socrului distinsului democrat Vladimir Plahotniuc.
Nu i-a uitat preşedintele nici pe cei din breaslă, în această perioadă fiind distinşi cu diverse ordine judecători de la Curtea Supremă de Justiţie, de la curţile de Apel Bălţi şi Chişinău.
Potrivit presei, ar urma să mai fie decoraţi şi alţi judecători, mulţi dintre ei având dosare pierdute la CEDO, fiind sancţionaţi pentru încălcarea codului de etică sau fiind implicaţi în scandaluri legate de decizii ilegale, inclusiv cei care au contribuit la sustragerea insulelor din Parcul „La Izvor”. Vom vedea cine va rămâne în lista şefului statului.
În zilele ce urmează, preşedintele Timofti va avea de luat cea mai dificilă decizie din perioada mandatului său. Pentru desemnarea unui prim-ministru, în condiţiile în care negocierile dintre fostele componente ale Alianţei se poartă, „pe principii şi valori”, iar liderii nu par dispuşi să renunţe la poziţiile declarate anterior, şeful statului va trebui să dea dovadă de hotărâre şi caracter. Va avea de unde?
Ioana FLOREA
Комментариев нет:
Отправить комментарий