Coaliţia, între dragoste, interese şi ură

„Coaliţia nu este un mariaj din dragoste, ci o căsătorie din interes. Noi am pus temelia unui stat de drept si noi trebuie sa ducem ce ne-am propus pana la capăt.”, explica şeful fracţiunii PLDM, Valeriu Strelet după ce aceasta fusese consfinţită prin votul noii majorităţi, urmând să purceadă la îndeplinirea îndatoririlor sale matrimoniale. Mesajul liberal-democratului cu privire la statul de drept pe care l-au întemeiat (sic!) şi pe care trebuie să-l ducă „până la capăt”, este cam identic cu cel al lui Taras Bulba către fiul său – „Eu te-am făcut, eu te omor”.

Mariajul năşit de comisarii europeni nu promite să fie nici model de fidelitate, nici unul de durabilitate, chiar dacă unii ar fi de părerea că întorlocările din calcul ar fi mai stabile decât cele din dragoste. Scopul declarat de către actorii politici care au contribuit la constituirea noii coaliţii este ducerea mandatului actualei majorităţi până la capăt, păstrarea vectorului european, realizarea angajamentelor asumate. Ne îndoim de faptul că politicienii vor mai reuşi (şi vor dori) să-şi realizeze toate angajamentele şi promisiunile, miza cea mare fiind summit-ul din toamnă de la Vilnius şi speranţa că se va reuşi parafarea acordurilor cu UE. Ceea ce, în opinia lor, ar trebui să estompeze lipsa de performanţe pe direcţiile economice şi sociale, lipsa reformelor în justiţie, înflorirea corupţiei, criza politică şi instituţională, adică, să le justifice aflarea la guvernare şi să le ofere un bonus pentru campania electorală viitoare (anticipată ori ordinară).

Revenind însă la aşa-zisa căsătorie, realizată pe principii democratice şi din interes profund naţional, trebuie să menţionăm că orice mariaj din calcul se bazează, evident, pe un contract nupţial, unde se stipulează clar ce au şi ce nu au voie să facă soţii, cum îşi administrează averile şi ce se întâmplă în caz de infidelitate conjugală din partea uneia dintre părţile contractante.

Acest contract (Acord) a fost trecut, afirma Streleţ, prin suflet si prin raţiune. Doar că sufletele erau pline de ură, neîncredere şi ranchiună. Şi este adevărat că acest acord „stabileşte nişte reguli de joc bine determinate”, fiind un document „pe care Republica Moldova nu l-a mai avut”. Regulile de joc impuse sunt, într-adevăr, stricte, astfel încât nimic din matrapazlâcurile şi ilegalităţile pe care le vor comite să nu mai iasă la suprafaţă. 

Acordul de constituire a Coaliţiei pentru Guvernare Proeuropeană, semnat la 30 mai de către deputaţii PLDM, PD şi liberalii din grupul Hadârcă, are pretenţia de a fi venit în întâmpinarea aşteptărilor “majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova”. Adică, politicienii îşi imaginează (sau vor să creadă) că acestea ar fi aşteptările cetăţenilor. Dacă ne uităm însă la rezultatele ultimelor sondaje de opinie, vedem că aşteptările sunt de cu totul altă natură.

Contract fără valori, dar cu principii

Acordul actual nu se deosebeşte esenţial de cel anterior, cum nu se deosebeşte, de altfel, nici Guvernul Leancă de Guvernul Filat, cu excepţia câtorva miniştri excluşi pe criterii de apartenenţă politică. Ce-i drept, el nu mai are la bază valori, aşa cum avea precedentul, în schimb are multe principi, de bază şi speciale. Cu cele de bază lucrurile sunt, mai mult sau mai puţin, clare, ele încadrându-se de fapt în retorica electorală, adică a promisiunilor care se fac, dar niciodată nu se realizează: supremaţia legii şi independenţa justiţiei; eliminarea corupţiei; neadmiterea subordonării instituţiilor statului intereselor personale şi de partid; afirmarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor omului etc. 

“Principiile speciale” sunt demne însă de o atenţie mai deosebită. Ele stipulează “distribuirea clară şi asumarea responsabilităţii politice pentru domeniile repartizate membrilor Coaliţiei în procesul guvernării”, ceea ce este, de fapt, un eufemism pentru banala împărţeală a funcţiilor şi instituţiilor între partide. Iar cum se gestionează aceste funcţii şi instituţii s-a văzut clar din interceptările telefonice care au fost făcute publice anterior.

Alte principii, nu atât speciale, cât deocheate şi hilare, sunt “respectul pentru partenerii de Coaliţie, încrederea reciprocă şi colegialitatea”. Cine-şi mai aminteşte, şi în acordul precedent pe care l-au semnat aceeaşi politicieni (acum lipsind doar incoruptibilul opozant Mihai Ghimpu), era stipulat angajamentul partenerilor de a se respecta reciproc şi de a avea încredere unii în alţii. Ziceam şi atunci că după negocieri „la sânge”, cu lovituri sub centură şi şantaj reciproc, este caraghios să se vorbească despre respect şi încredere. Pentru că încrederea ori este ori nu este, iar respectul, ca şi dragostea, cu de-a sila şi printr-un efort de voinţă nu se face. Drept primă expresie a acestei încrederi fără margini a fost alegerea spicherului, când aliaţilor li s-a cerut să plieze într-un anumit fel buletinele de vot.

Transparenţa este un alt principiu special la care s-a ajuns în cadrul unor negocieri purtate în condiţii obscure, la miez de noapte, departe de ochii şi urechile lunii. 

Ceea ce caracterizează noul acord este instituirea unor noi mecanisme, şi mai „stufoase”, de exercitare a guvernării, menite să anihileze orice „mişcare în front”, orice iniţiativă, orice încercare de a scoate actul decizional de sub strictul control al intereselor de partid. Aceste mecanisme emană din profunda neîncredere dintre parteneri şi din dorinţa de a folosi cât mai eficient „pârghiile” care le-au revenit în urma partajului (rectific, în urma asumării responsabilităţilor). Sistemul complicat de garanţii şi mecanisme de control reciproc ar putea îngreuna ori chiar bloca întreaga activitate, ceea ce ar putea duce, mai devreme sau mai târziu, la încălcarea prevederilor respectivului Acord, aşa cum s-a întâmplat şi anterior.

După cum am spus, noua organizare a Coaliţiei prevede, în afară de Consiliul Coaliţiei (în trecut, Consiliul Alianţei), instituirea altor câteva structuri care vor transforma întregul proces decizional în unul deosebit de greoi şi ineficient. Astfel, Adunarea Generală a Coaliţiei, forul ce întruneşte toţi deputaţii şi miniştrii Coaliţiei, conducerea partidelor-membre, va discuta problemele de interes major ale ţării şi se va convoca nu mai rar decât o dată în semestru. 

Coaliția morții

Se știe că mortul trebuie îngropat la timp. Dacă nu se întâmplă, cadavrul începe să se descompună, proces care aduce după sine efecte neplăcute. O putoare de cadavru. Un miros de moarte. 

Moartea, anume cu ea se asociază noua Coaliția pentru Guvernare Pro-Europeană (în continuarea CGPE) create, joia trecută, prin acrodul semnat de deputații fracțiunilor PLDM, PDM și din gruparea așa-numiților liberali-reformatori, divorțați cu scandal de Gimpu.

În primul rând, cu moartea ideii de integrare europeană. Nu știu dacă a mai rămas la Chișinău vreun naiv/naivă care să creadă sincer că Republica Moldova poate deveni membru al Uniunii Europene. Or, să te integrezi într-un întreg înseamnă să devii parte componentă a acestui întreg.

Primul care nu crede că Moldova se poate integra în Europa este chiar noul prim-ministru, Iurie Leancă. Cunoscând mai bine decât oricine din Chișinău planurile reale ale Bruxelles-ului, Leancă încă în toamna anului 2010, în scurt timp după ce a fost numit ministru pentru afaceri externe și integrare europeană în guvernul AIE-1, și-a perimis, pentru prima și ultima dată în viață, să fie sincer. A făcut o declarație onestă și responsabilă, recunoscând că pentru Moldova trenul cu aderarea la UE deja a plecat, că noi l-am scăpat. 

După această, însă, poate din cauza că declarația dânsului a stârnit mari nemulțumiri în conducerea AIE, Iurie Leancă nu a îndrăznit să repete adevărul. După aceasta Leancă doar a mințit, după cum o face și acum când, deja în calitate de premier proaspăt investit, vine cu afirmații pompoase și rupte de la realitate despre „parcursul european” al țării noastre.

Nu cred în integrarea europeană nici semnatarii acordului de creare a CGPE – nici Filat nu crede, nici Lupu, nici deputații sus-pomeniți. Până acum cel puțin declarau că ei sunt pentru „INTEGRARE europeană”, stipulând scopul de creare a fostelor alianțe (AIE-1 și AIE-2) în chiar denumirea lor. Actuala coaliție a fost instituită, având un scop mult prea pragmatic – doar pentru a GUVERNA. Atât. Și, cu toate că ni se dă de înțeles că, chipurile, se va guverna într-un stil „pro-european” (cam ce mâncare de pește ar însemna aceasta?), faptul ca atare nu se contestă: INTEGRAREA A MURIT. Numai n-a fost la timpul cuvenit îngropată.

Va fi doar guvernarea. Cam tot aceiași care a fost până acum, poate mai palidă. În fruntea guvernului – Iurie Leancă în rolul umbrei lui Vlad Filat. În fruntea parlamentului – Igor Corman, o unealtă de-a lui Plahotniuc, în rolul umbrei lui Marian Lupu. O guvernare a umbrelor – fără scopuri, fie și romantice, și fără vreun folos, cât de mic, pentru societate.

În timp ce umbrele vor guverna, prototipii umbrelor își vor vedea de treabă. Hoții vor continua să fure, corupția vă sta, ca și până acum, în capul mesei. Păpușarul va acapara prin atacuri raider noi proprietăți, va conduce cu procuratura și judecătoriile. Contrabandistul (în măsura în care îi va permite acest lucru păpușarul) se va ocupa de contrabanda cu produse de tutungerie. 

De economie nu se va ocupa nimeni, după cum nu s-a ocupat până acum. Criza se va aprofunda, vor începe să moară până și ultimile întreprinderi din ramurile de prelucrare a producției agricole, care încă mai lucrează. Din fosta economie pe timpuri prosperă a Moldovei va rămâne doar o umbră a economiei.

În plan politic, Chișinăul va fi tot mai mult condus de la București. Exemplul Curții Constituționale a Republicii Moldova, unde din cei șase judecători toți șase sunt cetățeni ai României, vorbește de la sine. Și nu-i nevoie de nici un fel de „unire”, la ce bun, pentru ce să zădări câinii? Manipulând cu politicenii trădători de la Chișinău, guvernanții români și așa își ating de minune scopurile.

Rămâne societatea. Care a sperat că vor vi alegeri anticipate și că situația va reveni la normal. Societatea, care acum se simte istovită și înșelată de atâta minciună și de promisiuni deșarte. O societate care a obosit până și să rabde tot acest marasm care continuă deja de mulți-mulți ani.

Oricum, a început vara, anotimpul vacanțelor. În mod tradițional, vara se consideră un sezon mort pentru politică. Cu o coaliție a morții la guvernare, vara lui 2013 va fi pentru Republica Moldova o perioadă de neființă din toate punctele de vedere.

Și tot așa, cu mortul neîngropat în casă, sufocându-ne de putoarea minciunii politicienilor din CGPE, o vom duce, cu chiu cu vai, până la summitul UE, din noiembrie curent, de la Vilnius. Unde, se zice, va fi semnat un nu se știe ce document. Cu un conținut pe care nu-l cunoaște nimeni. Sau nici chiar semnat, documentul, ci doar parafat. Adică doar pregătit pentru o viitoare semnare. Nu se știe de cine semnare și nu se știe când.

Adică cum vine aceasta, poate să mă întrebe vreun cititor – așa și vom trăi, cu moartea la cârma țării, fără semne de viată? Am un singur răspuns. 

Atâta timp cât nu vom îngropa mortul, cât vom umbla cu el prin târg, prefăcându-ne că-i încă viu și înșelându-ne unii pe alții, tot atâta timp nu vom avea șansa să reînviem.

Ion Lungu