четверг, 7 марта 2013 г.

Preţurile la producţia agricolă în Moldova, în anul 2012, au crescut cu 17,7%

Preţurile medii de vînzare de către întreprinderile agricole la produsele agricole, în anul 2012, au crescut cu 17,7%, comparativ cu anul 2011. Potrivit informaţiei acordate NOI.md de surse din cadrul Biroului Naţional de Statistică, preţurile medii la produsele vegetale s-au majorat cu 19,1%, la produsele animaliere – cu 13,1%.

Cel mai semnificativ s-au scumpit floarea soarelui – cu 38,6%, culturile cerealiere şi leguminoase – cu 21,4% (în special la grîu – cu 23,7%, porumb – cu 20,8%), struguri – cu 32,1%, vite şi păsări în masă vie – cu 13,3% (porcine – cu 20,2%, păsări – cu 9,1%, bovine – cu 7,6%), ouă – cu 14,3%, lapte - cu 4,8%.

Totodată, în anul 2012, s-au micşorat preţurile de vînzare la fructe şi pomuşoare – cu 13,3%, inclusiv la fructe săminţoase – cu 15,1%, fructe sîmburoase – cu 6,2%.

Комментариев нет:

Отправить комментарий