среда, 6 марта 2013 г.

Lupu: Deputaților PD li s-a propus mită ca să nu susțină moțiunea de cenzură



Foto: europalibera.org
Acuzații după demisia Guvernului. Liderul Partidului Democrat, Marian Lupu susține că „varii persoane din alte partide” au încercat să corupă deputații democrați ca să nu susțină moțiunea de cenzură.


Declarația a fost făcută în cadrul unei emisiuni de la postul public de televiziune Moldova1.

„Mai mulți deputați din fracțiunea PDM au fost abordați de varii persoane din alte partide, dar și fără afiliere politică și li s-au făcut oferte generoase – sume fabuloase de bani, mașini de lux, apartamente, fie în Chișinău, fie peste hotare, fie în alte orașe. Toate aceste presiuni extraordinare, oferte peste oferte au fost făcute ca să nu sa se voteze aceasta moțiune”, a menționat Lupu.

Totodată, Marian Lupu susține că „pînă la urmă democrații au dat dovadă de unanimitate și au susținut moțiunea de cenzură”.

Guvernul Filat 2 a fost demis ieri, 5 martie, după ce Parlamentul a votat, cu 54 de voturi pro, moțiunea de cenzură asupra activității Executivului.

Noi.md

Комментариев нет:

Отправить комментарий