La plecarea din funcţie a celor doi preşedinţi interimari, Mihai Ghimpu şi Marian Lupu, publicaţia noastră le-a consacrat câte un articol în care am încercat să rememorăm cele mai remarcabile momente şi cele mai vrednice de luat în seamă isprăvi ale înalţilor şi distinşilor demnitari de stat, să apreciem la justa valoare contribuţia inestimabilă pe care au avut-o aceştia la cârmuirea ţării. Atunci când a fost demis Vladimir Filat din funcţia de premier, am evitat să-i facem un panegiric, pentru că exista posibilitatea reinstalării lui în acelaşi fotoliu, în cazul unor negocieri abile pe „principii, valori şi criterii”. Astăzi, după ce Curtea Constituţională a spulberat această şansă, iar desemnarea sa de către preşedintele Timofti nu mai este posibilă, am zis că este cazul să dăm Cezarului ce-i al Cezarului.
Îi datorăm ex-premierului acest laudatio şi pentru faptul că s-a aflat destul de mult timp în funcţie, dar, mai ales, pentru că, s-o spunem pe şleau, doar el a muncit şi, „pe alocuri”, a avut „de guvernat o ţară”.
Căderea premierului Filat (căderea întregului Guvern fiind doar consecinţa inevitabilă a debarcării acestuia) a avut drept motiv nu doar eternul conflict dintre cei doi oligarhi din politica moldovenească, încercările permanente ale lui Filat de a-şi măsura puterile cu Plahotniuc şi lupta pentru redistribuirea sferelor de interese. Foştii aliaţi şi parteneri de guvernare au fost iritaţi şi scoşi din fire de aroganţa exagerată a acestuia, de exclusivismul afişat şi desconsiderarea ostentativă a celor din jur, de încercările constante de a-şi atribui sieşi toate meritele guvernării, de acţiunile de imagine agasante şi jocul demonstrativ pentru public, de încercările mai puţin oneste de a-i da în gât, atunci când se aşteptau mai puţin.
Mai degrabă, anume acestea au fost adevăratele motive ale înlăturării de la putere a şefului liberal-democraţilor, chiar dacă foştii săi colegi de Alianţă l-au acuzat de corupţie, contrabandă şi abuz de putere. Comportamentul sfidător şi dispreţuitor au determinat relaţia conflictuală a lui Filat cu foştii lideri AIE, mai mult decât faptul că şi-a numit persoane obediente, parteneri de business, foşti administratori ai afacerilor personale în funcţii-cheie, că a intervenit în mod abuziv şi nepermis în activitatea instituţiilor statului. Pentru că, până la urmă, şi ceilalţi lideri de partide de la putere au procedat întocmai: au cumpărat funcţii, au pus oameni nepotriviţi să gestioneze instituţii ale statului, şi-au instalat naşii, finii, cumetrii şi prietenii în fotolii importante, s-au luptat pentru pârghii şi funcţii lucrative. Şi aceştia au dat indicaţii la telefon, au tăiat şi au spânzurat în instituţiile care le-au revenit în urma partajului. Ar fi suficient să ne referim doar la fostul procuror general Zubco, la relaţia mai „specială” a acestuia cu democraţii, la comenzile politice pe care le primea şi le executa, existând suspiciunea, niciodată dezminţită cu argumente, că funcţia a fost cumpărată cu bani grei. Să ne amintim şi de interimatul lui Ghimpu, când acesta admonesta miniştrii şi le dădea indicaţii la telefon, chiar în faţa camerelor de luat vederi.
Un politician neînfricat sau totuşi laş?
În toţi aceşti aproape patru ani de guvernare, Filat a făcut pe durul, pe neînfricatul, pe justiţiarul şi intransigentul, dar până la un punct, pentru că frica, laşitatea, dar şi dorinţa de mărire, de parvenire, au fost întotdeauna mai puternice şi l-au făcut să dea înapoi, să accepte umilinţele, să-i trădeze pe cei care au investit în el speranţe.
Venit la putere pe valul protestelor din 7 aprilie, Vladimir Filat nu şi-a asumat niciodată responsabilitatea pentru organizarea acestora şi, mai cu seamă, pentru consecinţele devastatoare cu care s-au soldat, chiar dacă anume PLDM a depus la primăria capitalei cererea prin care a anunţat autorităţile despre organizarea acţiunilor de protest de contestare a rezultatelor alegerilor (atunci când CEC nici nu făcuse publice rezultatele finale ale alegerilor şi nu existau dovezi privind fraudarea acestora, dovezi care, de fapt, nu au mai fost prezentate niciodată). Cu o zi înainte de declanşarea manifestaţiilor violente care au dus la devastarea şi incendierea Parlamentului şi Preşedinţiei, şeful liberal-democraţilor şi-a rostit memorabilul discurs în care, între altele, a declarat pe un ton ameninţător: „Cei care astăzi beau şampanie prea devreme au început să bea. Cei care se consideră învingători, foarte curând, zile numărate, vor deveni învinşi”.
Dar curajosul lider, ca de altfel şi ceilalţi conducători de partide care au instigat mulţimea la proteste, au dat bir cu fugiţii şi şi-au declinat orice responsabilitate, atunci când acţiunile au degenerat şi situaţia a scăpat de sub control. Cine l-a urmărit pe şeful PLDM, în seara zilei de 7 aprilie 2009, la un post de televiziune, a văzut un Filat jalnic, care încerca să se justifice, cu vocea tremurândă şi sugrumată de frică, să se delimiteze de cei pe care i-a scos în stradă, obligându-se să asigure ordinea şi buna desfăşurare a întrunirii şi să pună pe seama altora consecinţele devastatoare ale protestelor.
L-am văzut iarăşi pe Filat, peste patru ani, aproape la fel de confuz şi încurcat, explicând minute în şir, de ce scuzele şi umilirea sa în faţa lui Plahotniuc nu au fost, de fapt, ceea ce ni se pare nouă. De ce nu ar trebui să se simtă iarăşi trădaţi cei care au luat de bune şi au crezut cu sinceritate în declaraţiile sale din 13 februarie, despre campania de sacrificare a statului de către unii care vor „să cumpere o ţară”, în intenţia sa de a scoase Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie, instanţele de judecată de sub influenţa politicului şi a intereselor economice, de a-i pedepsi pe cei care au muşamalizat crima din Pădurea Domnească, de a lupta cu monopolizarea presei, coruperea alegătorilor, fabricarea dosarelor la comandă etc. Ex-premierul îşi relua, iarăşi şi iar, ideile dezlânate despre inadmisibilitatea personalizării în procesul politic, asigurând telespectatorii că a greşit şi el, personalizând, şi că va avea grijă să nu personalizeze în continuare. Jenant de insistent, el a repetat că a vorbit în interviul cu pricina despre personalizare în general, şi că nu ar fi fost vorba despre un gest reverenţios către democratul Vladimir Plahotniuc, promiţând să se pronunţe în continuare doar despre „fenomene şi procese politice”, nu despre „un politician sau altul”.
Premierul şi naţiunea
Totuşi, lumea a înţeles corect mesajul şi paşii pe care i-au făcut liberal-democraţii, de dragul rămânerii „şăfului” la putere. Mai ales că Filat şi-a făcut o obişnuinţă din a renunţa la acuzaţiile pe care le face şi a-şi exprima profundele regrete pentru afirmaţiile scăpate „la fierbinţeală”.
Filat a avut o predilecţie aparte pentru „adresările către naţiune” (ultimul discurs fiindu-i fatal, se pare). Naţiunea a fost informată cu regularitate despre lupta sa pe viaţă şi pe moarte cu cei care vor să distrugă ţara. A fost avertizată despre pericolul mafiotizării, mai mare decât cel al comunizării. Naţiunea a fost pusă la curent în privinţa atacurilor raider şi beneficiarilor acestora şi i s-a promis solemn că cei care au comis crimele vor fi pedepsiţi „până la ultimul”.
Naţiunea consternată a aflat cine este „păpuşarul” care nu vrea să se liniştească şi-şi impune propriile reguli, încercând „să îşi păstreze sfera de influenţă avută încă de pe timpul guvernării comuniste”. Dar s-a bucurat atunci când Filat i-a promis că nu va tolera această situaţie. Naţiunea a aşteptat cu sufletul la gură să vadă cu ce se va termina epopeea demiterii procurorului (nu cea de acum, ci din 2011) şi a remanierilor în Guvern.
Speranţe şi dezamăgiri
Apoi, invariabil, naţiunea a urmărit cum scade elanul premierului în intensitate, reducându-se la zero. Nici demisia procurorului nu a mai fost o prioritate, nici remanierile nu au mai fost o urgenţă, nici atacurile raider nu au mai fost atât de grave, nici păpuşarul nu a mai fost păpuşar. („Am spus-o în contextul unor evenimente tensionate. Nu trebuia să-l numesc aşa”, s-a pocăit Filat în ajunul sărbătorilor creştine din decembrie 2011.) Nu că s-ar fi schimbat şi s-ar fi liniştit Filat. Nici vorbă. Acesta rămase la fel de tânăr şi neliniştit, doar că l-au năvălit alte griji şi priorităţi.
Filat a avut o relaţie armonioasă şi aproape perfectă cu presa în perioada aflării sale în opoziţie, a curtat-o intens şi i-a promis iubire veşnică, dar nu a mai fost la fel de galant şi amabil după accederea la putere, când unii jurnalişti şi-au permis atitudini mai critice. Deosebit de receptiv la laude, el le-a reproşat atunci când aceştia nu i-au mai contabilizat, aşa cum ar fi vrut, „succesele” şi realizările, întrebându-l mai mult despre gafe, eşecuri şi promisiuni neonorate. Ca om de stat conştient de propria valoare, Filat le-a cerut ziariştilor să vină doar cu întrebări pe măsură: „Am o rugăminte, la premier adresaţi întrebări ce ţin de principii şi lucruri importante, nu căutaţi la mine ştiri tari”.
Mimetismul, ca stil de guvernare şi de existenţă
.jpg)
Măcinat de complexe, Vladimir Filat a încercat să pară dezinvolt şi natural recurgând la mimetism (imitându-l, cu precădere, pe Vladimir Putin, dar şi pe ex-preşedintele Voronin). Declarând pentru presă că, pe atunci şeful Guvernului rus, Vladimir Putin este pentru el un model printre politicienii din lume, Filat a încercat şi el să facă pe durul, aşa cum a văzut că este idolul său.
Sigur, Filat l-a imitat, dar păstrând proporţiile. Fostul nostru premier nu a putut să facă şi el o demonstraţie de judo ca Putin, dar a probat, în schimb, nişte mănuşi de box şi şi-a agitat pumnii, cât să aibă ce scrie presa. A mai făcut nişte genuflexiuni în sala de forţă, a dat cu tacul în sala de biliard, a încercat (fără prea mare succes) să se salte la bară, a tras cu arma (dar cam pe alături de ţintă) şi ne-a convins că este aproape ca Putin.
Sigur că Moldova este o ţară mică şi Filat nu are un lac Baikal ca să facă scufundări la mare adâncime, nu avem tigri de tranchilizat, nu avem avioane de luptă, pe care să le piloteze premierul. Dar un avion mai mic s-a găsit totuşi şi pentru el. Şi un tanc în care să urce. Ba şi o şalupă i-au dat grănicerii, ca să facă, în mare viteză, cu vântul în faţă şi părul în bătaia lui, o plimbare de inspectare a barajului de la Costeşti-Stânca.
Imaginea lui Filat cu skijet-ul pe Nistru, „la bustul gol”, a făcut ravagii printre consumatoarele de You Tube. Aceasta a apărut, iarăşi, după ce Vladimir Putin şi-a demonstrat torsul viguros în faţa ziariştilor. Totuşi, trebuie să recunoaştem, înainte de Putin, bustul gol al lui Marian Lupu era deja de notorietate pe reţelele de socializare. Dar dacă Lupu a ales pentru filmări propria cadă, lui Filat i-a trebuit chiar albia Nistrului. Ce-i drept, spre deosebire de imaginea uşor narcisistă a preşedintelui democrat, bustul lui Putin ne trimitea cu gândul la un macho pus pe cuceriri şi fapte eroice. Adică, o imagine mai aproape de spiritul şi ambiţiile fostului prim-ministru.
Patria lui Filat, văzută din avion
Premierul nostru a arătat impresionant şi eroic în cabina unui avion de acrobaţie (atâta am avut), cu ochelari întunecaţi de James Bond la datorie. Nu chiar ca Putin, care a pilotat un avion de luptă supersonic, Tu-160, dar mult mai spectaculos decât Ghimpu, care s-a băgat într-un avion cam vechişor, de fapt, o epavă, pe care l-a comparat cu o colibă dacică.
Filat şi-a privit Patria de sus. Şi a rămas relativ mulţumit. A constatat că nu-i chiar atât de mică. Pentru că nu poate el să guverneze peste o Patrie mică. „În cuvinte e cam complicat să explic, dar a fost frumos. Am mai zburat, dar cu un avion de acrobaţie este pentru prima dată. Să spunem direct, câteodată avem nevoie şi de senzaţii tari”, a declarat Filat copleşit de emoţii.
Aceeaşi sete de zbor l-a dus şi la inaugurarea primei aeronave de tip Boeing 747, care urma să opereze zboruri sub pavilion moldovenesc. Filat s-a aşezat pe scaunul pilotului, i-a întrebat pe piloţi despre butoane şi aparate, doar că, slavă Domnului, nu a încercat să decoleze.
„Un secretar de partid din perioada sovietică”
Chiar dacă nu a recunoscut vreodată acest lucru, şi personalitatea lui Vladimir Voronin l-a marcat profund şi iremediabil pe Vladimir Filat. Criticându-l şi blamându-l pe acesta, în forul său interior el pare să-i fi admirat tăria de caracter şi i-a urmat întocmai comportamentul. Uneori chiar cu exces de zel, încât însuşi fostul preşedinte comunist l-a luat în zeflemea, afirmând că vizitele premierului pe la ministere şi prin raioane amintesc de vizitele “unui secretar de partid din perioada sovietică, pe la colhozuri, sovhozuri şi ferme”.
Noul conducător proeuropean s-a pliat imediat şi perfect pe vechile clişee, a preluat ticurile verbale şi comportamentale ale vechilor conducători, devenind copie palidă a celor pe care i-a criticat şi i-a etichetat drept dictatori.
Cu ceva timp în urmă, premierul făcea frecvent escapade prin ţara pe care o guverna. Să vadă cum sunt crescuţi porcii, să drămăluiască găinile, să aprecieze, ca un cunoscător, dacă sunt bune de adunat boabele de grâu, să fie filmat în combină, să dea şi cu sapa la nevoie.
Ca şi Voronin, Filat a vizitat zimbrii, în rezervaţia naturală Pădurea Domnească (pe atunci, doar o simplă rezervaţie), unde se născuse cel de-al cincilea pui de zimbru. (Minune - exact în ziua de naştere a premierului.)
Ajuns la Ceadâr-Lunga, Filat nu a rezistat tentaţiei de a se plimba călare pe calul Wolfram, dăruit de autorităţile găgăuze lui Vladimir Voronin, pe când acesta era preşedinte.
Deşi nu se consideră un vânător înrăit (acum chiar nu se mai cade să vorbeşti de vânătoare), Filat nu a lipsit nici de la inaugurarea primei ediţii a Festivalului vânătorilor şi pescarilor „Ceaunul şi grătarul”. Ceea ce a declarat fostul premier vara trecută la evenimentul organizat de Asociaţia vânătorilor, are acum o cu totul altă semnificaţie: „Nu pot să spun că sunt vânător înrăit, dar îmi place să merg la vânătoare şi la pescuit. În mod deosebit îmi place atmosfera care se creează în asemenea situaţie (şi ce mai atmosferă, judecând după ceea ce am aflat ulterior despre partidele de vânătoare ale sus-puşilor). În acest an voi merge la vânătoare. Încă nu am decis când şi unde, dar sigur voi merge”. Acum nu ştim dacă a mai apucat Vladimir Filat să ajungă la vânătoare. Şi dacă a fost, atunci când, unde şi, cel mai important, cu cine?
Cu lopata şi mistria
Acţiunile de PR ale carismaticului premier au cunoscut o dimensiune aparte în satele din raionul Hânceşti, afectate de inundaţii. Acolo am văzut un premier cu „faţă umană” care a salvat de la înec un câine. Păcat doar că bietul şi nepriceputul animal nu a fost în stare să conştientizeze importanţa momentului.
Premierul a făcut personal vizite de inspectare pe şantier. Îmbrăcat în cămaşă de un alb sclipitor, cu încălţări de sute de euro, Vladimir Filat le-a acordat un ajutor de nepreţuit constructorilor de la Cotul Morii – a muncit la instalarea fundamentului unei şcoli, a dat cu mistria la tencuitul pereţilor. Apoi le-a arătat oamenilor cum se bagă vreascurile pe foc şi a stat cu ei de vorbă, la gura sobei, cât să reuşească presa să imortalizeze momentul.
Premierul-patron, prin excelenţă romantic
Fără îndoială, premierul nostru proeuropean s-a tras întotdeauna la cultură. Până la obsesie. Premierului nu-i scăpa nicio acţiune care ar fi avut o tangenţă cât de cât sesizabilă cu cultura. Sau cu ceea ce înţelege el că este cultură. Pentru a-şi potoli această sete mistuitoare de cultură, premierul a patronat respectivele evenimente.
De la instaurarea actualei guvernări, nimic nu a mai fost lăsat la voia întâmplării: niciun festival, concert ori altă acţiune, care l-ar fi putut plasa şi pe el în atenţia publicului şi a mediilor de informare. O vreme, Filat i-a încredinţat şi nevestei să mai patroneze câte ceva, pentru că nu-i uşor să guvernezi de unul singur o ţară şi să mai faci şi pe patronul. Dar om vrednic fiind, Filat a dus pe umerii săi şi această povară.
Romantic incurabil, la evenimentele patronate de el, dar nu numai, premierul a fost prezent cu nelipsitul şi imensul braţ de trandafiri albi, pe care l-a depus la picioarele artiştilor, pentru că provincialismul înnăscut nu i-a permis niciodată să se limiteze la un buchet decent.
Presa a avut şi câteva nelămuriri, dacă nu chiar enigme, în legătură cu Vladimir Filat, nelămuriri care au iscat discuţii aprinse, interpretări şi presupuneri de tot felul. Una dintre acestea a fost legată de podoaba capilară a premierului. Adică au fost sau nu răsădite nişte fire de păr pe capul acestuia, care avuse anterior chica mai rară şi mai rebelă. Dar aici nu ne băgăm, că-i treaba personală a omului.
Apoi, lumea a tot încercat să desluşească, din imaginile video cam neclare, dacă i-a pupat sau nu Filat mâna lui Julio Iglesias. Dar şi asta-i o chestiune minoră.
Un interes mult mai mare au suscitat desele pretinse vacanţe ale premierului, cu familia, în Elveţia, când parcă nici timpul potrivit pentru odihnă nu era (amintim că acele vacanţe se produceau în momente deosebit de tensionate pe scena politică autohtonă). De aceea, lumea se întreba dacă, într-adevăr, a fost atât de obosit premierul sau alte griji l-au tot chemat pe acesta în frumoasa şi prospera ţară europeană.
În rest, premier curajos am avut, priceput la toate - de asemenea, harnic – aşijderea, frumos – nici nu mai încape vorbă. Încât nu ne rămâne decât să ne mirăm şi să ne întrebăm, de ce nu le-o fi convenit şi nu le-o fi fost pe plac foştilor săi amici şi fraţi întru guvernare?
Căderea premierului Filat (căderea întregului Guvern fiind doar consecinţa inevitabilă a debarcării acestuia) a avut drept motiv nu doar eternul conflict dintre cei doi oligarhi din politica moldovenească, încercările permanente ale lui Filat de a-şi măsura puterile cu Plahotniuc şi lupta pentru redistribuirea sferelor de interese. Foştii aliaţi şi parteneri de guvernare au fost iritaţi şi scoşi din fire de aroganţa exagerată a acestuia, de exclusivismul afişat şi desconsiderarea ostentativă a celor din jur, de încercările constante de a-şi atribui sieşi toate meritele guvernării, de acţiunile de imagine agasante şi jocul demonstrativ pentru public, de încercările mai puţin oneste de a-i da în gât, atunci când se aşteptau mai puţin.Mai degrabă, anume acestea au fost adevăratele motive ale înlăturării de la putere a şefului liberal-democraţilor, chiar dacă foştii săi colegi de Alianţă l-au acuzat de corupţie, contrabandă şi abuz de putere. Comportamentul sfidător şi dispreţuitor au determinat relaţia conflictuală a lui Filat cu foştii lideri AIE, mai mult decât faptul că şi-a numit persoane obediente, parteneri de business, foşti administratori ai afacerilor personale în funcţii-cheie, că a intervenit în mod abuziv şi nepermis în activitatea instituţiilor statului. Pentru că, până la urmă, şi ceilalţi lideri de partide de la putere au procedat întocmai: au cumpărat funcţii, au pus oameni nepotriviţi să gestioneze instituţii ale statului, şi-au instalat naşii, finii, cumetrii şi prietenii în fotolii importante, s-au luptat pentru pârghii şi funcţii lucrative. Şi aceştia au dat indicaţii la telefon, au tăiat şi au spânzurat în instituţiile care le-au revenit în urma partajului. Ar fi suficient să ne referim doar la fostul procuror general Zubco, la relaţia mai „specială” a acestuia cu democraţii, la comenzile politice pe care le primea şi le executa, existând suspiciunea, niciodată dezminţită cu argumente, că funcţia a fost cumpărată cu bani grei. Să ne amintim şi de interimatul lui Ghimpu, când acesta admonesta miniştrii şi le dădea indicaţii la telefon, chiar în faţa camerelor de luat vederi.
Un politician neînfricat sau totuşi laş?
În toţi aceşti aproape patru ani de guvernare, Filat a făcut pe durul, pe neînfricatul, pe justiţiarul şi intransigentul, dar până la un punct, pentru că frica, laşitatea, dar şi dorinţa de mărire, de parvenire, au fost întotdeauna mai puternice şi l-au făcut să dea înapoi, să accepte umilinţele, să-i trădeze pe cei care au investit în el speranţe.Venit la putere pe valul protestelor din 7 aprilie, Vladimir Filat nu şi-a asumat niciodată responsabilitatea pentru organizarea acestora şi, mai cu seamă, pentru consecinţele devastatoare cu care s-au soldat, chiar dacă anume PLDM a depus la primăria capitalei cererea prin care a anunţat autorităţile despre organizarea acţiunilor de protest de contestare a rezultatelor alegerilor (atunci când CEC nici nu făcuse publice rezultatele finale ale alegerilor şi nu existau dovezi privind fraudarea acestora, dovezi care, de fapt, nu au mai fost prezentate niciodată). Cu o zi înainte de declanşarea manifestaţiilor violente care au dus la devastarea şi incendierea Parlamentului şi Preşedinţiei, şeful liberal-democraţilor şi-a rostit memorabilul discurs în care, între altele, a declarat pe un ton ameninţător: „Cei care astăzi beau şampanie prea devreme au început să bea. Cei care se consideră învingători, foarte curând, zile numărate, vor deveni învinşi”.
Dar curajosul lider, ca de altfel şi ceilalţi conducători de partide care au instigat mulţimea la proteste, au dat bir cu fugiţii şi şi-au declinat orice responsabilitate, atunci când acţiunile au degenerat şi situaţia a scăpat de sub control. Cine l-a urmărit pe şeful PLDM, în seara zilei de 7 aprilie 2009, la un post de televiziune, a văzut un Filat jalnic, care încerca să se justifice, cu vocea tremurândă şi sugrumată de frică, să se delimiteze de cei pe care i-a scos în stradă, obligându-se să asigure ordinea şi buna desfăşurare a întrunirii şi să pună pe seama altora consecinţele devastatoare ale protestelor.
L-am văzut iarăşi pe Filat, peste patru ani, aproape la fel de confuz şi încurcat, explicând minute în şir, de ce scuzele şi umilirea sa în faţa lui Plahotniuc nu au fost, de fapt, ceea ce ni se pare nouă. De ce nu ar trebui să se simtă iarăşi trădaţi cei care au luat de bune şi au crezut cu sinceritate în declaraţiile sale din 13 februarie, despre campania de sacrificare a statului de către unii care vor „să cumpere o ţară”, în intenţia sa de a scoase Procuratura Generală, Centrul Naţional Anticorupţie, instanţele de judecată de sub influenţa politicului şi a intereselor economice, de a-i pedepsi pe cei care au muşamalizat crima din Pădurea Domnească, de a lupta cu monopolizarea presei, coruperea alegătorilor, fabricarea dosarelor la comandă etc. Ex-premierul îşi relua, iarăşi şi iar, ideile dezlânate despre inadmisibilitatea personalizării în procesul politic, asigurând telespectatorii că a greşit şi el, personalizând, şi că va avea grijă să nu personalizeze în continuare. Jenant de insistent, el a repetat că a vorbit în interviul cu pricina despre personalizare în general, şi că nu ar fi fost vorba despre un gest reverenţios către democratul Vladimir Plahotniuc, promiţând să se pronunţe în continuare doar despre „fenomene şi procese politice”, nu despre „un politician sau altul”.
Premierul şi naţiunea
Totuşi, lumea a înţeles corect mesajul şi paşii pe care i-au făcut liberal-democraţii, de dragul rămânerii „şăfului” la putere. Mai ales că Filat şi-a făcut o obişnuinţă din a renunţa la acuzaţiile pe care le face şi a-şi exprima profundele regrete pentru afirmaţiile scăpate „la fierbinţeală”.Filat a avut o predilecţie aparte pentru „adresările către naţiune” (ultimul discurs fiindu-i fatal, se pare). Naţiunea a fost informată cu regularitate despre lupta sa pe viaţă şi pe moarte cu cei care vor să distrugă ţara. A fost avertizată despre pericolul mafiotizării, mai mare decât cel al comunizării. Naţiunea a fost pusă la curent în privinţa atacurilor raider şi beneficiarilor acestora şi i s-a promis solemn că cei care au comis crimele vor fi pedepsiţi „până la ultimul”.
Naţiunea consternată a aflat cine este „păpuşarul” care nu vrea să se liniştească şi-şi impune propriile reguli, încercând „să îşi păstreze sfera de influenţă avută încă de pe timpul guvernării comuniste”. Dar s-a bucurat atunci când Filat i-a promis că nu va tolera această situaţie. Naţiunea a aşteptat cu sufletul la gură să vadă cu ce se va termina epopeea demiterii procurorului (nu cea de acum, ci din 2011) şi a remanierilor în Guvern.
Speranţe şi dezamăgiri
Apoi, invariabil, naţiunea a urmărit cum scade elanul premierului în intensitate, reducându-se la zero. Nici demisia procurorului nu a mai fost o prioritate, nici remanierile nu au mai fost o urgenţă, nici atacurile raider nu au mai fost atât de grave, nici păpuşarul nu a mai fost păpuşar. („Am spus-o în contextul unor evenimente tensionate. Nu trebuia să-l numesc aşa”, s-a pocăit Filat în ajunul sărbătorilor creştine din decembrie 2011.) Nu că s-ar fi schimbat şi s-ar fi liniştit Filat. Nici vorbă. Acesta rămase la fel de tânăr şi neliniştit, doar că l-au năvălit alte griji şi priorităţi.Filat a avut o relaţie armonioasă şi aproape perfectă cu presa în perioada aflării sale în opoziţie, a curtat-o intens şi i-a promis iubire veşnică, dar nu a mai fost la fel de galant şi amabil după accederea la putere, când unii jurnalişti şi-au permis atitudini mai critice. Deosebit de receptiv la laude, el le-a reproşat atunci când aceştia nu i-au mai contabilizat, aşa cum ar fi vrut, „succesele” şi realizările, întrebându-l mai mult despre gafe, eşecuri şi promisiuni neonorate. Ca om de stat conştient de propria valoare, Filat le-a cerut ziariştilor să vină doar cu întrebări pe măsură: „Am o rugăminte, la premier adresaţi întrebări ce ţin de principii şi lucruri importante, nu căutaţi la mine ştiri tari”.
Mimetismul, ca stil de guvernare şi de existenţă
Măcinat de complexe, Vladimir Filat a încercat să pară dezinvolt şi natural recurgând la mimetism (imitându-l, cu precădere, pe Vladimir Putin, dar şi pe ex-preşedintele Voronin). Declarând pentru presă că, pe atunci şeful Guvernului rus, Vladimir Putin este pentru el un model printre politicienii din lume, Filat a încercat şi el să facă pe durul, aşa cum a văzut că este idolul său.Sigur, Filat l-a imitat, dar păstrând proporţiile. Fostul nostru premier nu a putut să facă şi el o demonstraţie de judo ca Putin, dar a probat, în schimb, nişte mănuşi de box şi şi-a agitat pumnii, cât să aibă ce scrie presa. A mai făcut nişte genuflexiuni în sala de forţă, a dat cu tacul în sala de biliard, a încercat (fără prea mare succes) să se salte la bară, a tras cu arma (dar cam pe alături de ţintă) şi ne-a convins că este aproape ca Putin.
Sigur că Moldova este o ţară mică şi Filat nu are un lac Baikal ca să facă scufundări la mare adâncime, nu avem tigri de tranchilizat, nu avem avioane de luptă, pe care să le piloteze premierul. Dar un avion mai mic s-a găsit totuşi şi pentru el. Şi un tanc în care să urce. Ba şi o şalupă i-au dat grănicerii, ca să facă, în mare viteză, cu vântul în faţă şi părul în bătaia lui, o plimbare de inspectare a barajului de la Costeşti-Stânca.
Imaginea lui Filat cu skijet-ul pe Nistru, „la bustul gol”, a făcut ravagii printre consumatoarele de You Tube. Aceasta a apărut, iarăşi, după ce Vladimir Putin şi-a demonstrat torsul viguros în faţa ziariştilor. Totuşi, trebuie să recunoaştem, înainte de Putin, bustul gol al lui Marian Lupu era deja de notorietate pe reţelele de socializare. Dar dacă Lupu a ales pentru filmări propria cadă, lui Filat i-a trebuit chiar albia Nistrului. Ce-i drept, spre deosebire de imaginea uşor narcisistă a preşedintelui democrat, bustul lui Putin ne trimitea cu gândul la un macho pus pe cuceriri şi fapte eroice. Adică, o imagine mai aproape de spiritul şi ambiţiile fostului prim-ministru.
Patria lui Filat, văzută din avion
Premierul nostru a arătat impresionant şi eroic în cabina unui avion de acrobaţie (atâta am avut), cu ochelari întunecaţi de James Bond la datorie. Nu chiar ca Putin, care a pilotat un avion de luptă supersonic, Tu-160, dar mult mai spectaculos decât Ghimpu, care s-a băgat într-un avion cam vechişor, de fapt, o epavă, pe care l-a comparat cu o colibă dacică.Filat şi-a privit Patria de sus. Şi a rămas relativ mulţumit. A constatat că nu-i chiar atât de mică. Pentru că nu poate el să guverneze peste o Patrie mică. „În cuvinte e cam complicat să explic, dar a fost frumos. Am mai zburat, dar cu un avion de acrobaţie este pentru prima dată. Să spunem direct, câteodată avem nevoie şi de senzaţii tari”, a declarat Filat copleşit de emoţii.
Aceeaşi sete de zbor l-a dus şi la inaugurarea primei aeronave de tip Boeing 747, care urma să opereze zboruri sub pavilion moldovenesc. Filat s-a aşezat pe scaunul pilotului, i-a întrebat pe piloţi despre butoane şi aparate, doar că, slavă Domnului, nu a încercat să decoleze.
„Un secretar de partid din perioada sovietică”
Chiar dacă nu a recunoscut vreodată acest lucru, şi personalitatea lui Vladimir Voronin l-a marcat profund şi iremediabil pe Vladimir Filat. Criticându-l şi blamându-l pe acesta, în forul său interior el pare să-i fi admirat tăria de caracter şi i-a urmat întocmai comportamentul. Uneori chiar cu exces de zel, încât însuşi fostul preşedinte comunist l-a luat în zeflemea, afirmând că vizitele premierului pe la ministere şi prin raioane amintesc de vizitele “unui secretar de partid din perioada sovietică, pe la colhozuri, sovhozuri şi ferme”.Noul conducător proeuropean s-a pliat imediat şi perfect pe vechile clişee, a preluat ticurile verbale şi comportamentale ale vechilor conducători, devenind copie palidă a celor pe care i-a criticat şi i-a etichetat drept dictatori.
Cu ceva timp în urmă, premierul făcea frecvent escapade prin ţara pe care o guverna. Să vadă cum sunt crescuţi porcii, să drămăluiască găinile, să aprecieze, ca un cunoscător, dacă sunt bune de adunat boabele de grâu, să fie filmat în combină, să dea şi cu sapa la nevoie.
Ca şi Voronin, Filat a vizitat zimbrii, în rezervaţia naturală Pădurea Domnească (pe atunci, doar o simplă rezervaţie), unde se născuse cel de-al cincilea pui de zimbru. (Minune - exact în ziua de naştere a premierului.)
Ajuns la Ceadâr-Lunga, Filat nu a rezistat tentaţiei de a se plimba călare pe calul Wolfram, dăruit de autorităţile găgăuze lui Vladimir Voronin, pe când acesta era preşedinte.
Deşi nu se consideră un vânător înrăit (acum chiar nu se mai cade să vorbeşti de vânătoare), Filat nu a lipsit nici de la inaugurarea primei ediţii a Festivalului vânătorilor şi pescarilor „Ceaunul şi grătarul”. Ceea ce a declarat fostul premier vara trecută la evenimentul organizat de Asociaţia vânătorilor, are acum o cu totul altă semnificaţie: „Nu pot să spun că sunt vânător înrăit, dar îmi place să merg la vânătoare şi la pescuit. În mod deosebit îmi place atmosfera care se creează în asemenea situaţie (şi ce mai atmosferă, judecând după ceea ce am aflat ulterior despre partidele de vânătoare ale sus-puşilor). În acest an voi merge la vânătoare. Încă nu am decis când şi unde, dar sigur voi merge”. Acum nu ştim dacă a mai apucat Vladimir Filat să ajungă la vânătoare. Şi dacă a fost, atunci când, unde şi, cel mai important, cu cine?
Cu lopata şi mistria
Acţiunile de PR ale carismaticului premier au cunoscut o dimensiune aparte în satele din raionul Hânceşti, afectate de inundaţii. Acolo am văzut un premier cu „faţă umană” care a salvat de la înec un câine. Păcat doar că bietul şi nepriceputul animal nu a fost în stare să conştientizeze importanţa momentului.
Premierul a făcut personal vizite de inspectare pe şantier. Îmbrăcat în cămaşă de un alb sclipitor, cu încălţări de sute de euro, Vladimir Filat le-a acordat un ajutor de nepreţuit constructorilor de la Cotul Morii – a muncit la instalarea fundamentului unei şcoli, a dat cu mistria la tencuitul pereţilor. Apoi le-a arătat oamenilor cum se bagă vreascurile pe foc şi a stat cu ei de vorbă, la gura sobei, cât să reuşească presa să imortalizeze momentul.
Premierul-patron, prin excelenţă romantic
Fără îndoială, premierul nostru proeuropean s-a tras întotdeauna la cultură. Până la obsesie. Premierului nu-i scăpa nicio acţiune care ar fi avut o tangenţă cât de cât sesizabilă cu cultura. Sau cu ceea ce înţelege el că este cultură. Pentru a-şi potoli această sete mistuitoare de cultură, premierul a patronat respectivele evenimente.De la instaurarea actualei guvernări, nimic nu a mai fost lăsat la voia întâmplării: niciun festival, concert ori altă acţiune, care l-ar fi putut plasa şi pe el în atenţia publicului şi a mediilor de informare. O vreme, Filat i-a încredinţat şi nevestei să mai patroneze câte ceva, pentru că nu-i uşor să guvernezi de unul singur o ţară şi să mai faci şi pe patronul. Dar om vrednic fiind, Filat a dus pe umerii săi şi această povară.
Romantic incurabil, la evenimentele patronate de el, dar nu numai, premierul a fost prezent cu nelipsitul şi imensul braţ de trandafiri albi, pe care l-a depus la picioarele artiştilor, pentru că provincialismul înnăscut nu i-a permis niciodată să se limiteze la un buchet decent.
Presa a avut şi câteva nelămuriri, dacă nu chiar enigme, în legătură cu Vladimir Filat, nelămuriri care au iscat discuţii aprinse, interpretări şi presupuneri de tot felul. Una dintre acestea a fost legată de podoaba capilară a premierului. Adică au fost sau nu răsădite nişte fire de păr pe capul acestuia, care avuse anterior chica mai rară şi mai rebelă. Dar aici nu ne băgăm, că-i treaba personală a omului.
Apoi, lumea a tot încercat să desluşească, din imaginile video cam neclare, dacă i-a pupat sau nu Filat mâna lui Julio Iglesias. Dar şi asta-i o chestiune minoră.
Un interes mult mai mare au suscitat desele pretinse vacanţe ale premierului, cu familia, în Elveţia, când parcă nici timpul potrivit pentru odihnă nu era (amintim că acele vacanţe se produceau în momente deosebit de tensionate pe scena politică autohtonă). De aceea, lumea se întreba dacă, într-adevăr, a fost atât de obosit premierul sau alte griji l-au tot chemat pe acesta în frumoasa şi prospera ţară europeană.
În rest, premier curajos am avut, priceput la toate - de asemenea, harnic – aşijderea, frumos – nici nu mai încape vorbă. Încât nu ne rămâne decât să ne mirăm şi să ne întrebăm, de ce nu le-o fi convenit şi nu le-o fi fost pe plac foştilor săi amici şi fraţi întru guvernare?
Ioana FLOREA
Sursa: FLUX.md
Комментариев нет:
Отправить комментарий