Foto : crime.md |
Potrivit Agenţiei "Infotag", el a comunicat că şase cetăţeni ai Republicii Moldova au creat o reţea de firme offshore prin intermediul cărora spălau bani "murdari", acordau suport agenţilor economici în vederea eschivării de la plata impozitelor, de asemenea, lichidau firmele cu datorii.
Potrivit lui, existau cîteva scheme criminale. De exemplu, o partidă de mărfuri de larg consum aduse prin contrabandă a fost comercializată prin intermediul persoanelor fizice în pieţele din capitală. Ulterior, banii erau aduşi cash în bancă şi transferaţi pe contul unei firme fantomă în calitate de plată pentru serviciile prestate.
Bejan susţine că schemele erau acoperite de către persoane cu funcţii de răspundere din cadrul camerei de Licenţiere, Inspectoratului Fiscal și aproape din toate băncile comerciale din ţară.
Potrivit reprezentantului Procuraturii Generale, Vladimir Moşneaga, în sfera de influenţă a grupului au fost atraşi peste 100 de subiecţi.
"Cineva dintre antreprenori permanent utiliza schemele corupte, cineva vroia să încheie o tranzacţie în baza documentelor false. Existau chiar şi curieri speciali, care asigurau distribuţia facturilor fiscale false, rapoartelor contabile şi alte lucruri contrare legii". Fără mari eforturi, beneficiind de relaţiile pe care le aveau în instituţiile statului, se lichidau întreprinderi care beneficiau de credite sub garanţia statului".
În urma desfăşurării a 62 de percheziţii în apartamentele persoanelor reţinute, au fost ridicate 24 de telefoane mobile, dispozitive electronice de păstrare a informaţiei cu privire la tranzacţiile efectuate, ştampile şi formulare ale băncilor şi instituţiilor de stat.
Sursa: NOI.MD
Комментариев нет:
Отправить комментарий