-decup.jpg)
Beleaua în care s-a pomenit Moldova este una cu totul ieşită din comun. Marii profitori ai zisei revoluţii anticomuniste de acum patru ani continuă să calce în picioare legea, bunul-simţ şi suferinţele celor mulţi, care s-au lăsat ademeniţi de trubadurii europenismului, doar să-i aburce pe inşii cu pricina în vârfurile piramidei statale.
Principalul vinovat al crimei de stat din 7 aprilie 2009, Vladimir Filat, tot el „gangsterul tranziţiei” şi „regele contrabandei”, ne tot abureşte de patru ani cu integrarea europeană, folosind-o ca pe o perdea de fum pentru proşti, ca să poată fura mai abitir din haznaua ţării. Premierul demis, se pare, n-a mai ajuns să figureze în dosarul penal respectiv nici ca martor, nici ca bănuit, nici, cu atât mai puţin, ca acuzat. Tinerii manipulaţi în acea tragică zi astăzi îşi consumă deziluziile, regretele şi ciuda pe blogurile personale, înfierând „canalia liberală” şi „ciuma verde” cu patos şi vehemenţă debordantă. Fosăiala unor comisii parlamentare formate pentru elucidarea acestui caz, ca şi scremutul jalnic al Procuraturii, au avut efectul unui sfârâiac. Doar câţiva poliţişti au ajuns pe banca acuzaţilor pentru abuzuri reale sau imaginare. Cei, însă, care i-au bătut cu pietre şi picioare, au distrus şi incendiat clădirile Preşedinţiei şi a Parlamentului, organizatorii, instigatorii şi hoţii de bunuri din cele două imobile, covoare, jilţuri, calculatoare etc., continuă să facă pe eroii sau stau tupilaţi în iarbă ca să nu miroase urât dinspre zelul lor patriotic şi anticomunist.
Am păţit-o şi noi ca Bulă la lecţia de istorie. La întrebarea învăţătorului: „Cine a luat Bastilia?” Bulă răspunde timid şi niţel speriat: „Nu ştiu, domnule învăţător, eu n-am luat-o”. „Revoluţionarii” de ieri, purtătorii de eşarfe verzi şi acoliţii lor ne guvernează preţ de aproape patru ani de ne trosnesc oasele de durere şi ne ghiorăie maţele de foame. Spectacolul degradant, decupat ca dintr-un film horror, pare să nu mai aibă sfârşit. Acrobaţiile juridice ale saltimbancilor de la putere au depăşit orice imaginaţie maladivă. Mutrele lor sătule şi pline de trufie au invadat ecranele televizoarelor, de unde ni se ţin lecţii despre „parcursul european”, statul de drept, reforme şi alte gogomănii de adormit publicul infantilizat de propagandă şi glamour.
Iată că şi după demiterea Guvernului Filat-2, şmecherii de la putere, după ce s-au porcăit ca la uşa cortului, se vânzolesc în zisele negocieri ca să mai tragă de timp pentru a-şi mai rotunji averile din banul public. Iar circarul numărul unu, tot el premier în exerciţiul imposturii, după ce le-a ars câte un zdupac în moalele capului „aliaţilor de guvernare”, stă crăcit în buricul târgului, zbierând cacofonic precum că tot el e bun de lăsat pe post de vulpe ca paznic la găinărie. Mai nou, după ce l-a cam luat pe sus atâta lume, Filat unde face că, vezi Doamne, pe el, jupânul, nu l-a întrebat nimeni dacă vrea să mai fie premier ori nu. Vorba aia, dacă nu mă lăsaţi să fur în voie cât îmi pofteşte inimioara mea hapsână şi obrazul meu ca tureatca, aş putea să mă şi supăr şi s-o uşchesc şi eu acolo unde mi-am cărat familionul – în Elveţia. Că dacă nu ştiaţi, am acumulat atâta bogăţie, încât aş putea huzuri şapte vieţi împreună cu odraslele mele ca un multimilionar modest în minunata ţară Elveţia. Iar acolo nu mă mai ajunge nici ucigă-l toaca. De ce? Pentru că-mi este aliat şi tovarăş, iar amicii mei occidentali, ortacii mei de nădejde, nu vor lăsa pe nimeni să mi se atingă de chica-mi rebelă, răsădită cu atât grijă pe creştetul meu tembel.
Iar impostorul de la Preşedinţie, moş Timofti cel peltic, cocoţat în funcţie ca urmare a unei crase şi repetate nelegiuiri, se tot necăjeşte din greu să lase impresia unei autorităţi de stat, care ar şti ce face şi ce sloboade pe gura lui netrebnică. Acest jalnic complice la crima de uzurpare a puterii de stat, după care plânge articolul 339 al Codului Penal, s-a nărăvit în ultima vreme să tot iasă la rampă ca să mai scape vreo prostie despre consultări şi despre cum înţelege mintea lui seacă spiritul Constituţiei. Îl vedeţi cât de speriat apare în faţa camerelor de luat vederi din (im)postura de preşedinte al ţării? Jalnică privelişte! Iar acum imaginaţi-vă cam cum va arăta omuleanul cu pricina atunci când îi va veni rândul să dea cu subsemnatul la Procuratură, după ce această liotă de nemernici va pierde pârghiile puterii. Nu râdeţi, că e de plâns. Auziţi, oameni buni, ce dă din această paiaţă? Ba că Legea Supremă conţine cuvântul „poate”, ceea ce îi lasă panglicarului de el loc de manevră cât îi pofteşte inima, ba că 5 aprilie a fost un termen-limită spus în şagă, de 1 aprilie, ba că face ce vrea muşchiul lui, vorba regăţeanului. Cineva ar zice de ce sunt atât de dur cu un necăjit ca acesta, că de ce nu-l las să-şi caute de bătrâneţile lui, nu mi-e destul cât m-am bătut cu atâţia nacialnici preţ de o jumătate de viaţă? Că, vezi mata, omul e ostaticul barosanilor din alianţă, săracul de el. Şi mai ales că nu-i plac comuniştii, tocmai lui, care n-a scos o silabă contra comuniştilor din 1995, începutul Perestroikăi şi până mai ieri. Nu, frăţioare, ai intrat în horă, dansează până la urmă. Dacă poţi, fireşte. Dacă nu, vei păţi ca eroul unui vechi cântec popular, care i se potriveşte de minune lui Timofti: „Moşul când se opinteşte, sare-n sus de două deşte!”.
What next? (Adică, ce urmează) -, se întreabă contrariaţi occidentalii, sponsorii şi protectorii şmecherilor de la cârma Moldovei. Am făcut-o de oaie, fraţilor, îşi zic între ei, la ureche, comisarii, emisarii şi ambasadorii „Paradisului terestru”. Acum, când povestea noastră de succes a ajuns una de coşmar, pe unde ne mai scoatem cămaşa? Îl mai păstrăm pe Filat pe post de valet, acest de „son of a bitch, but our son of a bitch” (pui de căţea, dar pui de căţea de-al nostru) sau căutăm un alt gogoman? Iar între timp, cât partenerii noştri de dezvoltare trag în cărţi şi ghicesc în bobi de cafea pe cine să mizeze în această ţară a nimănui, borta vântului, numită şi Banana Republic of Moldova, oamenii de afaceri gem sub povara unei fiscalităţi draconice egale cu un racket de stat, tinerii pleacă cu miile zilnic unde-i duc ochii fără a se mai uita înapoi, ţăranii mor de foame, iar intelectualii se exersează în retorici prooccidentale şi identitare. Teamă mi-i că, menţinând asemenea ritmuri de degradare vertiginoasă a tuturor sectoarelor societăţii noastre, riscăm să ajungem un stat falit fără şanse de redresare. Aşa, un teritoriu bântuit de insecuritate, hoţi şi bandiţi, de care li se face scârbă şi localnicilor, şi străinilor.
Felicitări, domnilor! Show must go on! (Spectacolul trebuie să continue!) Trăiască AIE-3! Că numai briganzii din această clică mai pot trăi aşa cum vor în această ţară a nimănui.
După coşmarul ultimilor patru ani ajung la concluzia fermă că prin zisul exerciţiu democratic, cu „principii şi valori”, cu ciuma verde şi cu prostul satului pe post de megajurist, tot el campionul naţionalismului de grotă, cu un Guvern într-un picior, cu un preşedinte olog, cu o Procuratură fără cap, dar cu mâini păroase în spate, cu o vamă a contrabandiştilor, cu promotorii sodomiilor şi a degradării morale, nu ajungem nicăieri.
Uzurparea puterii de stat este o realitate la îndemâna oricui. Şi dacă vin alegerile, acum sau mai la toamnă, ce naiba am putea schimba, când oamenii sunt aduşi la sapă de lemn şi aşteaptă „să-şi exercite dreptul suveran” doar pentru a mai câştiga o sută de grame şi o sută de lei, iar milionarii de carton abia aşteaptă să-i fericească cu noi pomeni? Şi totuşi, putem! Dar asta doar dacă îl vom reciti pe Eminescu pentru a ne cutremura încă o dată împreună de actualitatea lui zguduitoare.
„Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.”
Şi dacă tot am adus vorba de Eminescu, de ce n-aş încheia aceste rânduri pline de necaz, scrise de unul care nu vrea să accepte viaţa aşa cum e şi nici puterea criminalilor şi a lepădaţilor de neam, cu o imprecaţie divină, care stigmatizează peste veac impostorii de azi:
„Îndrăgi-i-ar ciorile şi spânzurătorile!”
Dixi. Rămâneţi cu noi. Urmează ceva cu totul special. Paşnic, legal şi perfect democratic. Când? Cum? Aveţi puţintică răbdare, vorba personajului lui Caragiale.
Iurie Roşca, pentru FLUX.md
Am păţit-o şi noi ca Bulă la lecţia de istorie. La întrebarea învăţătorului: „Cine a luat Bastilia?” Bulă răspunde timid şi niţel speriat: „Nu ştiu, domnule învăţător, eu n-am luat-o”. „Revoluţionarii” de ieri, purtătorii de eşarfe verzi şi acoliţii lor ne guvernează preţ de aproape patru ani de ne trosnesc oasele de durere şi ne ghiorăie maţele de foame. Spectacolul degradant, decupat ca dintr-un film horror, pare să nu mai aibă sfârşit. Acrobaţiile juridice ale saltimbancilor de la putere au depăşit orice imaginaţie maladivă. Mutrele lor sătule şi pline de trufie au invadat ecranele televizoarelor, de unde ni se ţin lecţii despre „parcursul european”, statul de drept, reforme şi alte gogomănii de adormit publicul infantilizat de propagandă şi glamour.Iată că şi după demiterea Guvernului Filat-2, şmecherii de la putere, după ce s-au porcăit ca la uşa cortului, se vânzolesc în zisele negocieri ca să mai tragă de timp pentru a-şi mai rotunji averile din banul public. Iar circarul numărul unu, tot el premier în exerciţiul imposturii, după ce le-a ars câte un zdupac în moalele capului „aliaţilor de guvernare”, stă crăcit în buricul târgului, zbierând cacofonic precum că tot el e bun de lăsat pe post de vulpe ca paznic la găinărie. Mai nou, după ce l-a cam luat pe sus atâta lume, Filat unde face că, vezi Doamne, pe el, jupânul, nu l-a întrebat nimeni dacă vrea să mai fie premier ori nu. Vorba aia, dacă nu mă lăsaţi să fur în voie cât îmi pofteşte inimioara mea hapsână şi obrazul meu ca tureatca, aş putea să mă şi supăr şi s-o uşchesc şi eu acolo unde mi-am cărat familionul – în Elveţia. Că dacă nu ştiaţi, am acumulat atâta bogăţie, încât aş putea huzuri şapte vieţi împreună cu odraslele mele ca un multimilionar modest în minunata ţară Elveţia. Iar acolo nu mă mai ajunge nici ucigă-l toaca. De ce? Pentru că-mi este aliat şi tovarăş, iar amicii mei occidentali, ortacii mei de nădejde, nu vor lăsa pe nimeni să mi se atingă de chica-mi rebelă, răsădită cu atât grijă pe creştetul meu tembel.
Iar impostorul de la Preşedinţie, moş Timofti cel peltic, cocoţat în funcţie ca urmare a unei crase şi repetate nelegiuiri, se tot necăjeşte din greu să lase impresia unei autorităţi de stat, care ar şti ce face şi ce sloboade pe gura lui netrebnică. Acest jalnic complice la crima de uzurpare a puterii de stat, după care plânge articolul 339 al Codului Penal, s-a nărăvit în ultima vreme să tot iasă la rampă ca să mai scape vreo prostie despre consultări şi despre cum înţelege mintea lui seacă spiritul Constituţiei. Îl vedeţi cât de speriat apare în faţa camerelor de luat vederi din (im)postura de preşedinte al ţării? Jalnică privelişte! Iar acum imaginaţi-vă cam cum va arăta omuleanul cu pricina atunci când îi va veni rândul să dea cu subsemnatul la Procuratură, după ce această liotă de nemernici va pierde pârghiile puterii. Nu râdeţi, că e de plâns. Auziţi, oameni buni, ce dă din această paiaţă? Ba că Legea Supremă conţine cuvântul „poate”, ceea ce îi lasă panglicarului de el loc de manevră cât îi pofteşte inima, ba că 5 aprilie a fost un termen-limită spus în şagă, de 1 aprilie, ba că face ce vrea muşchiul lui, vorba regăţeanului. Cineva ar zice de ce sunt atât de dur cu un necăjit ca acesta, că de ce nu-l las să-şi caute de bătrâneţile lui, nu mi-e destul cât m-am bătut cu atâţia nacialnici preţ de o jumătate de viaţă? Că, vezi mata, omul e ostaticul barosanilor din alianţă, săracul de el. Şi mai ales că nu-i plac comuniştii, tocmai lui, care n-a scos o silabă contra comuniştilor din 1995, începutul Perestroikăi şi până mai ieri. Nu, frăţioare, ai intrat în horă, dansează până la urmă. Dacă poţi, fireşte. Dacă nu, vei păţi ca eroul unui vechi cântec popular, care i se potriveşte de minune lui Timofti: „Moşul când se opinteşte, sare-n sus de două deşte!”.
What next? (Adică, ce urmează) -, se întreabă contrariaţi occidentalii, sponsorii şi protectorii şmecherilor de la cârma Moldovei. Am făcut-o de oaie, fraţilor, îşi zic între ei, la ureche, comisarii, emisarii şi ambasadorii „Paradisului terestru”. Acum, când povestea noastră de succes a ajuns una de coşmar, pe unde ne mai scoatem cămaşa? Îl mai păstrăm pe Filat pe post de valet, acest de „son of a bitch, but our son of a bitch” (pui de căţea, dar pui de căţea de-al nostru) sau căutăm un alt gogoman? Iar între timp, cât partenerii noştri de dezvoltare trag în cărţi şi ghicesc în bobi de cafea pe cine să mizeze în această ţară a nimănui, borta vântului, numită şi Banana Republic of Moldova, oamenii de afaceri gem sub povara unei fiscalităţi draconice egale cu un racket de stat, tinerii pleacă cu miile zilnic unde-i duc ochii fără a se mai uita înapoi, ţăranii mor de foame, iar intelectualii se exersează în retorici prooccidentale şi identitare. Teamă mi-i că, menţinând asemenea ritmuri de degradare vertiginoasă a tuturor sectoarelor societăţii noastre, riscăm să ajungem un stat falit fără şanse de redresare. Aşa, un teritoriu bântuit de insecuritate, hoţi şi bandiţi, de care li se face scârbă şi localnicilor, şi străinilor.
Felicitări, domnilor! Show must go on! (Spectacolul trebuie să continue!) Trăiască AIE-3! Că numai briganzii din această clică mai pot trăi aşa cum vor în această ţară a nimănui.
După coşmarul ultimilor patru ani ajung la concluzia fermă că prin zisul exerciţiu democratic, cu „principii şi valori”, cu ciuma verde şi cu prostul satului pe post de megajurist, tot el campionul naţionalismului de grotă, cu un Guvern într-un picior, cu un preşedinte olog, cu o Procuratură fără cap, dar cu mâini păroase în spate, cu o vamă a contrabandiştilor, cu promotorii sodomiilor şi a degradării morale, nu ajungem nicăieri.
Uzurparea puterii de stat este o realitate la îndemâna oricui. Şi dacă vin alegerile, acum sau mai la toamnă, ce naiba am putea schimba, când oamenii sunt aduşi la sapă de lemn şi aşteaptă „să-şi exercite dreptul suveran” doar pentru a mai câştiga o sută de grame şi o sută de lei, iar milionarii de carton abia aşteaptă să-i fericească cu noi pomeni? Şi totuşi, putem! Dar asta doar dacă îl vom reciti pe Eminescu pentru a ne cutremura încă o dată împreună de actualitatea lui zguduitoare.„Au prezentul nu ni-i mare? N-o să-mi dea ce o să cer?
N-o să aflu într-ai noştri vre un falnic juvaer?
Au la Sybaris nu suntem lângă capiştea spoielii?
Nu se nasc glorii pe stradă şi la uşa cafenelii,
N-avem oameni ce se luptă cu retoricele suliţi
În aplauzele grele a canaliei de uliţi,
Panglicari în ale ţării, care joacă ca pe funii,
Măşti cu toate de renume din comedia minciunii?
Au de patrie, virtute, nu vorbeşte liberalul,
De ai crede că viaţa-i e curată ca cristalul?
Nici visezi că înainte-ţi stă un stâlp de cafenele,
Ce îşi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele.
Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,
Cu privirea-mpăroşată şi la fălci umflat şi buget,
Negru, cocoşat şi lacom, un izvor de şiretlicuri,
La tovarăşii săi spune veninoasele-i nimicuri;
Toţi pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,
Chintesenţă de mizerii de la creştet până-n talpă.”
Şi dacă tot am adus vorba de Eminescu, de ce n-aş încheia aceste rânduri pline de necaz, scrise de unul care nu vrea să accepte viaţa aşa cum e şi nici puterea criminalilor şi a lepădaţilor de neam, cu o imprecaţie divină, care stigmatizează peste veac impostorii de azi:
„Îndrăgi-i-ar ciorile şi spânzurătorile!”
Dixi. Rămâneţi cu noi. Urmează ceva cu totul special. Paşnic, legal şi perfect democratic. Când? Cum? Aveţi puţintică răbdare, vorba personajului lui Caragiale.
Iurie Roşca, pentru FLUX.md
Комментариев нет:
Отправить комментарий