Înaintarea candidaturii lui Vlad Filat la funcția de premier va suferi eșec. Cel puțin așa consideră analistul politic Roman Mihăieș, care declară că, dacă președintele țării, Nicolae Timofti, îl va propune pe Vlad Filat la funcția de premier pe 5 aprilie, cel din urmă nu va obține sprijinul necesar în Parlament, relatează NOI.md.
Potrivit analistului, candidatura de compromis va putea fi identificată din cea de-a doua încercare. “Candidatura lui Filat nu va putea să întrunească o majoritate parlamentară, pe de o parte, fiindcă PCRM nu participă la negocieri și, pe de altă parte, avem opinia PD și PL, care nu sînt favorabile domnului Filat. Înaintarea lui Filat la prima etapă va suferi eșec, dacă se va întîmpla, și, probabil, candidatul de compromis va putea fi identificat din a doua încercare”, a spus analistul. Roman Mihăieș susține că șeful statului trebuie să propună un candidat cît mai curînd, fiindcă după asta urmează să înceapă negocierile, iar candidatul va avea doar 15 zile la dispoziție pentru a întocmi lista membrilor guvernului.
Și analistul politic Anatol Țăranu consideră că, în pofida înțelegerilor dintre liderii fostei AIE, președintele țării va înainta propriul candidat. “Președintele deja și-a pus o limită în acest sens, peste care nu poate trece. El tot este strîmtorat de împrejurări și nu poate în permanență se meargă pe mîna partidelor. El a finalizat consultările cu fracțiunile parlamentare și, în acest sens, nu mai are timp să tărăgăneze numirea candidatului”, a spus analistul.
Menționăm că șeful statului a declarat că pe 5 aprilie va înainta un candidat la funcția de premier.
Sursa: NOI.MD
Комментариев нет:
Отправить комментарий