воскресенье, 17 марта 2013 г.

Mocanu: Vlad Filat este acum în panică

Experţii noştri:

După declarația-bombă a preşedintelui Partidului Liberal Democrat, Vladimir Filat, precum că partidul său renunţă la acordul de constituire a AIE şi părăseşte Alianţa, reporterul NOI.md a aflat părerea unor experți, despre posibilele scenarii de desfăşurare a evenimentelor politice.

Sergiu Mocanu

Potrivit șefului mișcării "Antimafie", Sergiu Mocanu, Vlad Filat este în panică și de aceea este dificil să se facă previziuni asupra acțiunilor sale de mai departe, dar și a scenariilor posibile. "Declaraţia lui Filat, mie ca politician, nu-mi este deloc clară. Nu știu dacă cineva a înţeles în genere despre ce a vorbit dînsul. Această declarație înseamnă retragerea sa din funcția de prim-ministru. Am văzut un om, care s-a speriat de ceea ce s-a întîmplat în jur și care nu știe cum să acționeze într-o astfel de situație, conştientizînd că, în condiţiile în care totul îi aparține lui Plahotniuc, el este absolut neputincios", a declarat pentru NOI.md Mocanu.

Liderul mişcării "Antimafie" a mai menţionat că alegerile anticipate, mai devreme sau mai tîrziu, vor avea loc, ceea ce constituie o șansă bună pentru o a treia forță.

La rîndul său, analistul politic Bogdan Țîrdea crede că există cîteva scenarii și combinaţii politice posibile. „În acest scop, el a paralizat activitatea Guvernului din interior, a concentrat în jurul său tot spaţiul mediatic, şi-a supus sistemul judecătoresc, întreprinderile de stat, a început să cumpere masiv deputaţii şi consilierii din opoziţie”.

Potrivit acestuia, în aceste zile vom avea parte de isterie din partea PL-ului și PDM-ului. Ei vor face tot posibilul să nu admită demisia lui Plahotniuc și depolitizarea procuraturilor, ”care reprezintă condiția de bază a planului de liberalizare a regimului de vize pentru ţările UE. Prin urmare, există mai multe variante posibile de desfăşurare a evenimentelor:

- PL și PDM, cel mai probabil, vor refuza să revizuiască acordul de înființare a Alianței, căci acest lucru îi va slăbi din punct de vedere economic și politic. Doar aceasta înseamnă că ei vor pierde controlul asupra fluxurilor financiare, schemelor și sistemului judiciar;

- Se va forma un guvern minoritar condus de Vlad Filat în scopul evitării alegerilor anticipate;

- Partidele Alianței sau anumiţi reprezentanţi ai acesteia vor accepta revizuirea acordului pentru a rămîne cît de cît la putere", a menţionat Țîrdea.

De aceea, potrivit analistului, în cazul alegerilor anticipate, cea de-a treia forță are, cu siguranţă, şanse de succes, "mai ales, că unele partide, și în primul rînd PDM, astăzi sînt compromise. De aceea, centrul politic este eliberat pentru noi proiecte politice și pentru noi lideri serioși și fermi".

 http://www.noi.md/md/expert-answer/35

Комментариев нет:

Отправить комментарий