Coaliţia, între dragoste, interese şi ură

„Coaliţia nu este un mariaj din dragoste, ci o căsătorie din interes. Noi am pus temelia unui stat de drept şi noi trebuie să ducem ce ne-am propus până la capăt”, explica şeful fracţiunii PLDM, Valeriu Streleţ, după ce aceasta fusese consfinţită prin votul noii majorităţi, urmând să purceadă la îndeplinirea îndatoririlor sale matrimoniale. Mesajul liberal-democratului cu privire la statul de drept pe care l-au întemeiat (sic!) şi pe care trebuie să-l ducă „până la capăt”, este cam identic cu cel al lui Taras Bulba către fiul său – „Eu te-am făcut, eu te omor”.

Mariajul năşit de comisarii europeni nu promite să fie nici model de fidelitate, nici unul de durabilitate, chiar dacă unii ar fi de părerea că întorlocările din calcul ar fi mai stabile decât cele din dragoste. Scopul declarat de către actorii politici care au contribuit la constituirea noii coaliţii este ducerea mandatului actualei majorităţi până la capăt, păstrarea vectorului european, realizarea angajamentelor asumate. Ne îndoim de faptul că politicienii vor mai reuşi (şi vor dori) să-şi realizeze toate angajamentele şi promisiunile, miza cea mare fiind summitul din toamnă de la Vilnius şi speranţa că se va reuşi parafarea acordurilor cu UE. Ceea ce, în opinia lor, ar trebui să estompeze lipsa de performanţe pe direcţiile economice şi sociale şi a reformelor în justiţie, înflorirea corupţiei, criza politică şi instituţională, adică, să le justifice aflarea la guvernare şi să le ofere un bonus pentru campania electorală viitoare (anticipată ori ordinară).

Revenind însă la aşa-zisa căsătorie, realizată pe principii democratice şi din interes profund naţional, trebuie să menţionăm că orice mariaj din calcul se bazează, evident, pe un contract nupţial, unde se stipulează clar ce au şi ce nu au voie să facă soţii, cum îşi administrează averile şi ce se întâmplă în caz de infidelitate conjugală din partea uneia dintre părţile contractante.

Acest contract (Acord) a fost trecut, afirma Streleţ, prin suflet şi prin raţiune. Doar că sufletele erau pline de ură, neîncredere şi ranchiună. Şi este adevărat că acest acord „stabileşte nişte reguli de joc bine determinate”, fiind un document „pe care Republica Moldova nu l-a mai avut”. Regulile de joc impuse sunt, într-adevăr, stricte, astfel încât nimic din matrapazlâcurile şi ilegalităţile pe care le vor comite să nu mai iasă la suprafaţă.

Acordul de constituire a Coaliţiei pentru Guvernare Proeuropeană, semnat la 30 mai de către deputaţii PLDM, PD şi liberalii din grupul Hadârcă, are pretenţia de a fi venit în întâmpinarea aşteptărilor “majorităţii cetăţenilor Republicii Moldova”. Adică, politicienii îşi imaginează (sau vor să creadă) că acestea ar fi aşteptările cetăţenilor. Dacă ne uităm însă la rezultatele ultimelor sondaje de opinie, vedem că aşteptările sunt de cu totul altă natură.

Contract fără valori, dar cu principii

Acordul actual nu se deosebeşte esenţial de cel anterior, cum nu se deosebeşte, de altfel, nici Guvernul Leancă de Guvernul Filat, cu excepţia câtorva miniştri excluşi pe criterii de apartenenţă politică. Ce-i drept, el nu mai are la bază valori, aşa cum avea precedentul, în schimb are multe principii, de bază şi speciale. Cu cele de bază lucrurile sunt, mai mult sau mai puţin, clare, ele încadrându-se, de fapt, în retorica electorală, adică a promisiunilor care se fac, dar niciodată nu se realizează: supremaţia legii şi independenţa justiţiei; eliminarea corupţiei; neadmiterea subordonării instituţiilor statului intereselor personale şi de partid; afirmarea şi respectarea drepturilor şi libertăţilor omului etc.

“Principiile speciale” sunt demne însă de o atenţie mai deosebită. Ele stipulează “distribuirea clară şi asumarea responsabilităţii politice pentru domeniile repartizate membrilor Coaliţiei în procesul guvernării”, ceea ce este, de fapt, un eufemism pentru banala împărţeală a funcţiilor şi instituţiilor între partide. Iar cum se gestionează aceste funcţii şi instituţii s-a văzut clar din interceptările telefonice care au fost făcute publice anterior.

Alte principii, nu atât speciale, cât deocheate şi hilare, sunt “respectul pentru partenerii de Coaliţie, încrederea reciprocă şi colegialitatea”. Cine-şi mai aminteşte, şi în acordul precedent pe care l-au semnat aceiaşi politicieni (acum lipsind doar incoruptibilul opozant Mihai Ghimpu), era stipulat angajamentul partenerilor de a se respecta reciproc şi de a avea încredere unii în alţii. Ziceam şi atunci că după negocieri „la sânge”, cu lovituri sub centură şi şantaj reciproc, este caraghios să se vorbească despre respect şi încredere. Pentru că încrederea ori este, ori nu este, iar respectul, ca şi dragostea, cu de-a sila şi printr-un efort de voinţă nu se face. Drept primă expresie a acestei încrederi fără margini a fost alegerea spicherului, când aliaţilor li s-a cerut să plieze într-un anumit fel buletinele de vot.

Transparenţa este un alt principiu special la care s-a ajuns în cadrul unor negocieri purtate în condiţii obscure, la miez de noapte, departe de ochii şi urechile lumii.

Ceea ce caracterizează noul acord este instituirea unor mecanisme, şi mai „stufoase”, de exercitare a guvernării, menite să anihileze orice „mişcare în front”, orice iniţiativă, orice încercare de a scoate actul decizional de sub strictul control al intereselor de partid. Aceste mecanisme emană din profunda neîncredere dintre parteneri şi din dorinţa de a folosi cât mai eficient „pârghiile” care le-au revenit în urma partajului (rectific, în urma asumării responsabilităţilor). Sistemul complicat de garanţii şi mecanisme de control reciproc ar putea îngreuna ori chiar bloca întreaga activitate, ceea ce ar putea duce, mai devreme sau mai târziu, la încălcarea prevederilor respectivului Acord, aşa cum s-a întâmplat şi anterior.

După cum am spus, noua organizare a Coaliţiei prevede, în afară de Consiliul Coaliţiei (în trecut, Consiliul Alianţei), instituirea altor câteva structuri care vor transforma întregul proces decizional în unul deosebit de greoi şi ineficient. Astfel, Adunarea Generală a Coaliţiei, forul ce întruneşte toţi deputaţii şi miniştrii Coaliţiei, conducerea partidelor-membre, va discuta problemele de interes major ale ţării şi se va convoca nu mai rar decât o dată în semestru.

Reuniunea liderilor Coaliţiei va întruni liderii partidelor şi entităţilor politice semnatare ale Acordului Coaliţiei şi se va aduna, de regulă, săptămânal, pentru a coordona subiectele de pe agenda guvernării şi chestiunile principiale de organizare şi funcţionare a Coaliţiei.

Consiliul parlamentar al Coaliţiei este format din deputaţi reprezentanţi ai părţilor semnatare şi se va convoca, de regulă, cu 24 de ore înainte de şedinţele Biroului Permanent al Parlamentului pentru a stabili priorităţile agendei legislative a Coaliţiei.

Prezidiul Guvernului, neconstituţional, dar rămas în vigoare

Şedinţele Executivului vor fi precedate de şedinţele Prezidiului Guvernului, care va aproba ordinea de zi a şedinţelor Guvernului şi va discuta proiectele în privinţa cărora vor exista divergenţe de opinii. Şi aici ar putea exista pericolul ca viziunile şefului Cabinetului de Miniştri privind ordinea de zi ori anumite proiecte să nu coincidă cu viziunile membrilor Prezidiului, care vor exprima poziţia conducerii partidelor care i-au delegat.
Pentru ca premierului să nu-i treacă prin cap să se opună ordinii prestabilite, Iurie Leancă a fost obligat să semneze o “Declaraţie politică de ataşament” faţă de prevederile Acordului. Ceea ce înseamnă că acesta a devenit, în mod automat, o marionetă în mâinile liderilor de partide. Iar Guvernul va putea lua nestingherit decizii doar în chestiuni minore, care nu vor atinge interesele oligarhilor, politicienilor ori ale clientelei din jurul partidelor de la putere.

Amintim că respectivul Prezidiu a fost instituit prin Acordul de constituire a AIE 2 şi a provocat nedumeriri la vremea respectivă, acesta amintind de Prezidiul Sovietului Suprem din perioada sovietică. El a fost perceput drept un organ anacronic, de şantaj, menit să promoveze interesele politicienilor aflaţi la putere.

În toamna anului 2011, premierul de atunci, Vladimir Filat, nu mai vroia să aibă un „Prezidiu” în Guvern, declarând că acesta este neconstituţional şi că a fost constrâns să accepte instituirea acestuia. Filat declara că va cere lichidarea lui, pe motiv că blochează activitatea Executivului. Apoi şi deputaţii din formaţiunea condusă de prim-ministru au venit cu propunerea de „abolire a Prezidiului”. Chiar dacă anterior au votat in corpore pentru modificarea Legii Guvernului şi instituirea organului respectiv.

Mai mult decât atât, în proiectul de Acord al noii coaliţii, propus iniţial de PLDM, se insista iarăşi asupra excluderii Prezidiului Guvernului, dar vedem că acesta a rămas neatins. Să fi fost vorba iarăşi de constrângere?

Să revenim însă la celelalte organisme ale noii coaliţii de guvernământ. Consiliul Coaliţiei, format din delegaţiile părţilor semnatare ale Acordului, ”în număr de până la 4 persoane pentru fiecare delegaţie”, stabileşte agenda comună şi are drept de decizie în privinţa proiectelor înaintate în cadrul Consiliului Parlamentar sau a Prezidiului Guvernului. Consiliul coaliţiei se va reuni ori de câte ori va fi necesar, dar nu mai rar decât o dată la două săptămâni şi va adopta deciziile pe bază de consens. Prin urmare, dacă nu va fi atins consensul, mai exact, dacă unuia dintre partide nu-i va conveni o anumită decizie, nu va fi interesat în adoptarea unui proiect de lege, fie şi unul necesar, el va putea bloca adoptarea respectivei decizii, pentru ca, ulterior, o altă componentă a coaliţiei să se răzbune şi să blocheze, la rându-i, luarea unei alte decizii. Schema a funcţionat perfect şi în cadrul AIE 2.

În opinia unor analişti, prerogativele extrem de extinse ale Consiliului uzurpează o bună parte din prerogativele Parlamentului, Guvernului şi ale deputaţilor. Practic, legislatorii, miniştrii şi alţi demnitari de stat nu vor acţiona în interesul alegătorilor, ci în interesele Coaliţiei, în strictă conformitate cu indicaţiile Consiliului.

În afară de aceasta, va mai exista şi un Secretariat al Coaliţiei – o entitate permanentă cu funcţii tehnice, care să asiste activitatea Coaliţiei pe toate dimensiunile: politică, legislativă şi executivă. Secretariatul va fi condus de Secretarul General al Coaliţiei. Întrebarea este, din ce bani vor fi plătiţi aceşti funcţionari? Nemaivorbind de faptul că un calcul sumar arată că guvernanţii îşi vor consuma timpul mai mult prin diverse şedinţe, decât pentru a se achita de obligaţiunile lor nemijlocite.

Guvernanţii, la adăpostul „echilibrelor şi garanţiilor”

Şi mai interesant este capitolul care stipulează „echilibrele şi garanţiile în cadrul coaliţiei”. Astfel, membrii Coaliţiei, semnatari ai Acordului şi reprezentanţii mandataţi ai acestora, inclusiv cei delegaţi în instituţiile statului, nu vor întreprinde acţiuni ce ar aduce prejudicii de imagine Coaliţiei. Miniştrii şi alţi reprezentanţi ai coaliţiei în autorităţile publice nu se vor expune prin luarea unor poziţii publice contradictorii şi critice faţă de deciziile adoptate de partenerii de Coaliţie, în alte domenii de activitate decât cele asumate.

Orice redistribuire a competenţelor, funcţiilor, orice schimbări instituţionale se vor decide doar în bază de consens în cadrul Consiliului Coaliţiei. Iar nerespectarea acestui principiu ar putea duce chiar “la încetarea Acordului” şi la destrămarea Coaliţiei.

Precizând că semnatarii Acordului se obligă să renunţe la atacuri politice reciproce şi la acuzaţii publice, în document se mai menţionează că Coaliţia „nu va admite numirea sau menţinerea în funcţii de răspundere a persoanelor condamnate pentru fapte de corupţie”. Înţelegem însă că nu este şi cazul persoanelor asupra cărora planează suspiciuni de corupţie sau care chiar figurează în dosare intentate pe fapte de corupţie.

Dar cum se va proceda totuşi cu acele persoane condamnate? Să nu credeţi că vor fi destituite imediat şi înlăturate de la guvernare. Acordul spune că dacă vor exista asemenea cazuri pe parcursul guvernării, “confirmate prin decizii sau acţiuni ale instanţelor de drept”, ele nu vor fi utilizate în scopul unor atacuri politice între parteneri, ci se vor lua în mod solidar măsuri. Măsuri care pot să nu însemne neapărat demiterea sau lipsirea de imunitate parlamentară, de exemplu.

Altfel spus, partenerii s-au angajat prin semnătură să nu cârtească împotriva unor ilegalităţi sau derapaje care se vor produce în coaliţie, să nu dezvăluie eventuale nelegiuiri sau acte de corupţie, să nu se amestece în treburile unor instituţii pe care nu le gestionează, să nu aducă vorba, mai ales public, de persoanele corupte şi să nu ceară demiterea acestora. Atunci când a fost ticluit acest punct din Acord, democraţii s-au gândit, fără îndoială, şi la deputatul Valeriu Guma, condamnat definitiv de Curtea Supremă de la Bucureşti la patru ani de închisoare pentru corupţie şi dat în urmărire generală de Interpol şi Poliţia Română.

O confirmare în acest sens este şi reacţia preşedintelui de onoare al PD în şedinţa de joi, 6 iunie, a Parlamentului. “Nu cunoaştem nimic, nu am văzut vreun dosar”, a declarat acesta, afirmând că se judecă, deocamdată, doar în baza informaţiilor vehiculate în presă. Mai mult decât atât, Diacov consideră că Guma a fost condamnat doar pentru că instanţa română ar fi dorit să aibă ce raporta la Consiliul Europei „despre diferite cazuri”. În acest context, ne putem face o închipuire şi despre măsurile care se vor lua.

Formarea Coaliţiei şi învestirea noului Guvern înseamnă pentru partidele puterii, care par să se fi compromis iremediabil, un moment de respiro, un răgaz în care să-şi pună la cale treburile şi interesele, dar şi să încerce să-şi cosmetizeze imaginea şifonată. La adăpostul unui Acord care ar trebui să le lege mâinile şi să le închidă gurile celor care le-ar putea periclita în vreun fel liniştea.

Onorabilul democrat Dumitru Diacov afirma că Voronin, prin votul său care a dus la demiterea Guvernului, a lui Plahotniuc şi a lui Lupu, le-a dat „o palmă” care a făcut să le revină raţiunea. Nu ştim de câtă raţiune ar putea fi vorba. Cert este că potentaţii zilei au mai încasat o palmă răsunătoare, de data aceasta din partea electoratului, în cadrul recentului sondaj de opinie. Iar în cazul acesta nu mai este vorba de revenirea raţiunii, ci de revenirea la putere după viitoarele alegeri parlamentare. Care pare tot mai puţin probabilă.

Ioana FLOREA

Sursa