Chiar dacă a fost demis de Parlament prin moţiune de cenzură din funcţia de prim-ministru, chiar dacă i s-a interzis prin hotărârea Curţii Constituţionale să deţină interimatul acestei funcţii, liderul PLDM, Vladimir Filat, se comportă astfel de parcă el ar fi în continuare şeful Executivului. El merge în toate deplasările de lucru şi participă la toate ceremoniile oficiale alături de premierul interimar Iurie Leancă. Chestiunea a devenit deja ridicolă şi agasantă, dând impresia că cea mai importantă funcţie de stat în Republica Moldova este cea de preşedinte al PLDM, şi nu cea de prim-ministru.
Spre exemplu, de Ziua Tricolorului, Filat a colindat regiunea de codru, arborând drapelul naţional într-un sat, de parcă acesta nu putea fi arborat în absenţa lui. Iar marţi, 30 aprilie, Filat chiar a sărit peste cal. În acea zi a avut loc ceremonia oficială de transmitere a unui lot de tehnică şi echipament special Poliţiei de Frontieră şi Serviciului Vamal al Republicii Moldova de către Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii. Conform unui comunicat de presă al Guvernului, americanii au donat moldovenilor 110 autoturisme, 105 quadrociclete (ATV), binocluri, termovizoare şi alte echipamente utilizate la securizarea frontierei de stat. La eveniment au participat premierul interimar Leancă, ministrul în exerciţiu al Afacerilor Interne, Recean, şeful Poliţiei de frontieră, Purice, ambasadorul american Moser, dar şi liderul PLDM, Filat. Şi nu doar că a participat, ci a şi cuvântat. De fapt, nu a spus nimic, a pronunţat doar nişte banalităţi, dar asta nici nu contează. Important este doar că a participat la eveniment, şi asta din două motive.
Primul. Omul este bolnav, Filat a devenit dependent de fotoliul de prim-ministru ca toxicomanul de heroină. Filat nu poate să se comporte ca un om normal, el nu poate ieşi din rol, se crede în continuare „nacialnik”, nu vrea să accepte că deja este un om obişnuit, şi nu şeful Cabinetului de Miniştri. Se ţine de putere ca râia de om.
Al doilea. Filat ia în calcul eventualitatea alegerilor parlamentare anticipate. Şi de aceea are grijă să apară în fiecare zi pe sticlă, să defileze în faţa camerelor de luat vederi, să-şi asigure zilnic porţia de publicitate pe care înainte i-o asigura funcţia de prim-ministru. Fără camerele de luat vederi, fără sticlă, Filat este un nimeni. Adică doar un hoţ ordinar, un sforar, un panglicar, un contrabandist. Filat este gol pe dinăuntru, este un individ lipsit de conţinut, de personalitate, de aceea este necesar ca să i se ţină în permanenţă imaginea la vedere, ca plebea să nu-i uite mutra fardată cu un strat gros de pudră, care-i ascunde lipsa de substanţă.
De fapt, şi în perioada în care era prim-ministru, Filat a fost preocupat doar de două lucruri: de sporirea averii personale şi de lustruirea propriei imagini. Dacă s-ar fi preocupat cât de cât şi de administrarea trebuirilor de stat, atunci Republica Moldova nu ar fi ajuns în situaţia în care se află astăzi.
Pentru că am pomenit mai sus că la eveniment a participat şi ambasadorul american William Moser, trebuie să facem câteva precizări. Şi de această dată, domnul Moser s-a manifestat mai mult ca lustruitor de imagine a lui Filat, decât ca reprezentant al diplomaţiei americane la Chişinău. Când urmăream evenimentul la TV, aveam impresia că cele 110 autoturisme şi de 105 quadrociclete au fost donate moldovenilor de americani nu pentru a susţine Poliţia de frontieră a Republicii Moldova, ci pentru a salva cariera politică a lui Filat. Este pentru prima dată când un şef de partid, care nu mai este persoană oficială, participă la o astfel de manifestaţie alături de ambasadorul american.
Deocamdată, pentru mine nu e clar: este vorba de o simpatie personală a domnului Moser pentru contrabandistul Filat sau acest gest este unul asumat de diplomaţia americană. Dacă e prima variantă, nu ne rămâne decât să regretăm acest, hai să-i zicem, „accident”, iar dacă este a doua – chiar suntem îngrijoraţi. Şi asta pentru că, din păcate, imaginea SUA în Republica Moldova ar putea fi identificată cu cea a unui hoţ şi contrabandist. Dacă lucrurile vor continua astfel, am putea ajunge în situaţia în care majoritatea moldovenilor nu doar că îl va detesta pe Filat, dar va îmbrăţişa şi viziuni şi atitudini antiamericane.
William Moser calcă pe aceeaşi greblă pe care a călcat un alt diplomat american la Chişinău – Pamela Hyde Smith, care a susţinut deschis Planul Kozak de transnistrizare a Republicii Moldova. Până la urmă, Planul Kozak a fost dat peste cap şi cu suportul consistent şi energic al diplomaţiei americane, care în ceasul al doisprezecelea s-a dumerit cum stau lucrurile. Cu toate acestea, în memoria multor moldoveni a rămas întipărit faptul că la un moment dat, americanii şi-au dat mâna cu ruşii pentru a distruge statul nostru.
Nu ne rămâne decât să sperăm că şi de această dată, diplomaţia americană va şti să corecteze greşeala comisă de un diplomat, care, chiar dacă reprezintă cel mai puternic stat din lume, este totuşi om şi are dreptul la eroare. Dacă ne e permis să ne dăm cu părerea, îndrăznim să afirmăm că imaginea Statelor Unite în Republica Moldova este mai importantă decât cariera politică a lui Filat, chiar dacă Moldova este o ţară mică, slabă şi săracă. Mai ales că efortul domnului Moser este unul zadarnic, nu mai e nimic de salvat din cariera politică a lui Filat, indiferent de numărul deplasărilor şi ceremoniilor oficiale la care acesta va participa de acum încolo.
Sergiu PRAPORŞCIC
Sursa: FLUX.md


Комментариев нет:
Отправить комментарий