Faptul că preşedintele Nicolae Timofti i-a demis ieri prin decret pe miniştrii Partidului Liberal (viceprim-ministrul Mihai Moldovanu şi ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, Anatolie Şalaru) confirmă o dată în plus că liderul PLDM, Vladimir Filat, este un om meschin, adică lipsit de orice nobleţe sufletească. Este mai mult decât evident că preşedintele Timofti nu i-a demis pe cei doi miniştri liberali din proprie convingere. Formal, propunerea a venit din partea premierului interimar Iurie Leancă, care este subalternul lui Filat pe linie de partid. Dar, în mod evident, Filat este cel care a dispus demiterea lui Moldovanu şi Şalaru, iar Timofti s-a conformat ordinului venit din partea liderului PLDM.
Filat iubeşte trădarea, dar nu-i urăşte pe trădători
Este important să menţionăm că Timofti nu i-a demis pe toţi miniştrii care au acces în Guvern din partea Partidului Liberal, ci doar pe cei care au refuzat să răspundă comandamentelor venite din partea lui Filat şi să-l trădeze pe liderul liberalilor Mihai Ghimpu. Spre exemplu, ministrul Apărării, Vitalie Marinuţă, a rămas în funcţie şi asta nu pentru că, în comparaţie cu ceilalţi doi, ar fi un bun specialist, un profesionist. Ca manager în domeniul forţelor armate, Vitalie Marinuţă este rudimentar, dar generalul a învăţat să facă sluj în faţa contrabandistului nr. 1 din Republica Moldova şi, în felul acesta, şi-a păstrat postul şi, probabil, se va regăsi şi în viitoarea garnitură guvernamentală a lui Leancă. Altfel spus, Filat promovează trădătorii.
În mod evident, au dreptate cei care afirmă că Filat se răzbună pe Mihai Ghimpu şi pe Partidul Liberal. În caz contrar, tot joi, adică în aceeaşi zi în care Timofti a semnat respectivul decret, Guvernul în frunte cu Leancă nu l-ar fi demis din funcţie pe un alt reprezentant al PL – Ion Ceban, care a fost eliberat din postul de director al Agenţiei Moldsilva. Mai ales că premierul desemnat, care, între timp, a devenit un fel de portavoce a lui Filat, a declarat franc că Ceban este demis doar din considerente politice. Şi, probabil, Ceban, la fel ca Moldovanu şi Şalaru, a refuzat să-l trădeze pe Mihai Ghimpu şi pe partidul care l-a delegat în această funcţie.
De unde vine această ură a lui Vladimir Filat faţă de PL şi Mihai Ghimpu şi de ce ex-premierul ţine să se răzbune cu orice preţ pe foştii săi aliaţi din majoritatea parlamentară? Răspunsul este foarte simplu: dintre toţi liderii AIE, Mihai Ghimpu a fost singurul care i-a spus lui Filat verde-n ochi că este un hoţ şi un contrabandist. Liderii PD au fost mult mai temperaţi în criticile lor faţă de Filat, ei s-au exprimat mult mai eufemistic, chiar şi atunci când PLDM, în alianţă cu deputaţii comunişti, l-au demis, mai întâi, pe Vladimir Plahotniuc, după care şi pe Marian Lupu. Pe când Ghimpu a spus lucrurilor pe nume.
Nu mă apuc să-i aduc aici laude liderului liberal, nu sunt apologetul lui Mihai Ghimpu. Dimpotrivă, consider că acesta are multe păcate, inclusiv faptul că a acceptat în 2009 să-l voteze pe Filat în funcţia de prim-ministru, deşi ştia în detalii despre toate hoţiile săvârşite de liderul PLDM în timpul Guvernului Sturza, atunci când a fost director la Privatizare şi apoi şef al Cancelariei de Stat. Dar, în cazul de faţă, gura păcătosului adevăr grăieşte.
Orgoliul lui Filat este mare, se ridică până la ceruri, în timp ce el este mic la suflet. Filat nu poate trece peste o ofensă care i-a fost adusă lui personal. Interesul său personal şi meschin prevalează asupra intereselor ţării. Altfel, nu ar fi declarat din start că nu negociază cu liberalii formarea viitorului Guvern Leancă, mai ales, în condiţiile în care, deocamdată, nu are cele 51 de voturi necesare confirmării Cabinetului de Miniştri. Dacă Filat ar fi sincer atunci când afirmă că vrea stabilitate în ţară şi că nu-şi doreşte alegeri parlamentare anticipate, dacă Filat, cu adevărat, nu are o înţelegere ocultă cu Voronin privind provocarea unui scrutin legislativ, atunci el era obligat să discute şi cu PL. Şi asta fiindcă pentru instalarea cabinetului Leancă s-ar putea să nu ajungă un vot-două, iar liberalii, de bine, de rău, mai deţin tocmai 5 mandate.
Filat se răzbună pe Ghimpu pentru că acesta l-a călcat pe bătătură, adică l-a atins acolo unde pe liderul PLDM îl doare mai tare, spunându-i că face contrabandă. Asta nu i-o poate ierta Filat lui Ghimpu. Nu-i vorbă, acuzaţii de acestea au mai făcut şi alţii, cum ar fi Voronin, Dodon, un şir lung de ziarişti şi comentatori politici, dar Filat era imun la ele pentru că toţi acei alţii nu erau credibili. Pe când Ghimpu este şi chiar foarte credibil atunci când spune că Filat este contrabandist, pentru că el a guvernat împreună cu Filat şi vine de pe acelaşi segment al eşichierului politic, împărtăşind aceleaşi principii politice şi valori doctrinare. Electoratul PLDM poate să nu-i creadă pe Voronin şi Dodon că Filat este contrabandist, dar pe Ghimpu nu are cum să nu-l creadă. Se pare că sondajele de uz intern realizate de PLDM indică o cădere drastică a ratingului PLDM şi a lui Filat, după ce Ghimpu a declarat de la tribuna Parlamentului că acesta este un hoţ şi un contrabandist.
Aşa că Filat a decis să bată fierul cât e cald, adică să intre în alegeri cât PLDM mai păstrează câteva şanse să acumuleze ceva voturi, cât electoratul nu l-a uitat la moacă pe liderul PLDM. Şi cât Mihai Ghimpu nu a ieşit cu o nouă acuzaţie sau poate chiar o dezvăluire despre Vladimir Filat, cum ar fi rolul acestuia în evenimentele din 7 aprilie 2009, relaţiile lui cu provocatorii care au incendiat palatul prezidenţial şi sediul Parlamentului.
Sergiu PRAPORŞCIC
Комментариев нет:
Отправить комментарий