понедельник, 30 декабря 2013 г.

În Moldova s-a întâmplat o nouă „vânătoare domnească”


În Moldova s-a întâmplat o nouă „vânătoare domnească” – cu participarea unor funcționari de rang înalt și cu consecințe tragice. La 22 decembrie, la o vânătoare în raionul Sângerei a fost împușcat un om.

După cum a relatat deputatul Anatolii Zagorodnâi, corpul celui decedat a fost aruncat la marginea municipiului Bălți.
„Ne-au comunicat în seara aceleiași zile despre un caz nou, care s-a întâmplat nu departe de satul Rădoaia, raionul Sângerei, unde duminică, la 22 decembrie, a fost organizată o vânătoare în timpul căreia s-a întâplat incidentul soldat cu moartea unui om. La această vânătoare, de asemenea, au participat oamenii legii. Din informația de care dispun, este vorba de comisarul municipiului Bălți și de alți funcționari – șeful Oficiului orășenesc de înregistrare a transportului și polticieni din Bălți”, a comunicat parlamentarul.
Deputatul a mai adăugat că există presupuneri că evenimentul a fost mușamalizat, deoarece „incidentul s-a produs la vânătoare, însă cadavrul a fost descoperit pe una din străzile municipiului Bălți”.

„Ni s-a spus că jertfa a fost adusă la marginea Bălților, alături de piață, de unde, conform informației pe care o avem, de pe telefonul mobil al comisarului municipiului Bălți a fost făcut un sunet la spitalul de urgență, iar salvarea, sosind la locul indicat, a constatat moarte de om. Se știe și numele acestei persoane – Ferbenko Mihail. Expertiza juridico-legală a constatat că omul a fost împușcat. Faptul trezește îngrijorare, deoarece în acest caz sunt implicați reprezentanții legii. Este vorba despre comisarul municipiului Bălți, care încearcă să ascundă cele întâmplate și să evite răspunderea”, a povestit deputatul.
Zagorodnâi a adăgat că „licența de vânătoare a fost perfectată nu pe numele celor care în realitate au participat la ea, cum se procedează deseori în cazurile când la vânătoare participă funcționarii publici care evită transparența”.
Amintim că acum un an, în rezervația „Pădurea Domnească”, la o vânătoare organizată pentru funcționari de rang înalt a fost rănit mortal businessmanul Sorin Paciu.

„Ne-au comunicat în seara aceleiași zile despre un caz nou, care s-a întâmplat nu departe de satul Rădoaia, raionul Sângerei, unde duminică, la 22 decembrie, a fost organizată o vânătoare în timpul căreia s-a întâplat incidentul soldat cu moartea unui om. La această vânătoare, de asemenea, au participat oamenii legii. Din informația de care dispun, este vorba de comisarul municipiului Bălți și de alți funcționari – șeful Oficiului orășenesc de înregistrare a transportului și polticieni din Bălți”, a comunicat parlamentarul.

Deputatul a mai adăugat că există presupuneri că evenimentul a fost mușamalizat, deoarece „incidentul s-a produs la vânătoare, însă cadavrul a fost descoperit pe una din străzile municipiului Bălți”. „Ni s-a spus că jertfa a fost adusă la marginea Bălților, alături de piață, de unde, conform informației pe care o avem, de pe telefonul mobil al comisarului municipiului Bălți a fost făcut un sunet la spitalul de urgență, iar salvarea, sosind la locul indicat, a constatat moarte de om. Se știe și numele acestei persoane – Ferbenko Mihail. Expertiza juridico-legală a constatat că omul a fost împușcat. Faptul trezește îngrijorare, deoarece în acest caz sunt implicați reprezentanții legii. Este vorba despre comisarul municipiului Bălți, care încearcă să ascundă cele întâmplate și să evite răspunderea”, a povestit deputatul.

Zagorodnâi a adăgat că „licența de vânătoare a fost perfectată nu pe numele celor care în realitate au participat la ea, cum se procedează deseori în cazurile când la vânătoare participă funcționarii publici care evită transparența”.

Amintim că acum un an, în rezervația „Pădurea Domnească”, la o vânătoare organizată pentru funcționari de rang înalt a fost rănit mortal businessmanul Sorin Paciu.

Комментариев нет:

Отправить комментарий