понедельник, 28 октября 2013 г.

Plahotniuc fuge de justiția cipriotă, invocând imunitatea // DOC

Prim-vicepreședintele Parlamentului, Vlad Plahotniuc, se ascunde de justiţia cipriotă, motivând că are imunitate parlamentară.

Jurnal TV a intrat în posesia unei citaţii prin care instanţele cipriote îl cheamă pe prim-vicepreşedintele Parlamentului să dea explicaţii pe marginea atacului raider asupra Victoriabank, caz anchetat în Cipru. Asta după ce Curtea Supremă de la Nicosia a deschis un dosar penal şi unul civil în care figurează „Tomdal Limited”, companie off-shore, controlată de Plahotnuic. 

Într-o scrisoare expediată instanței din Cipru, avocații lui Plahotniuc informează magistrații depsre faptul că acesta are imunitate parlamentară şi nu poate fi diferit justiţiei. Avocaţii demnitarului susţin că „vicepreşedintele Parlamentului este al doilea în rândul demnitarilor de stat al Republicii Moldova, iar problema imunităţii de care beneficiază nu este subiect de competenţa instanţelor din Cipru”.

Întrucât curtea cipriotă a respins cererea lui Plahotniuc, acesta a fost citat în mod repetat, urmând a se prezenta în fața instanței.

Totul a început în toamna anului 2011, când autorităţile din Nicosia au fost sesizate de omul de afaceri moldovean Victor Țopa despre preluarea frauduloasă a încă 4,16 % acţiuni ale Victoriabank din pachetul de 35% deținut în comun cu partenerul său, Viorel Țopa.

Ulterior, în pofida interdicțiilor de înstrăinare instituite de instanțele cipriote și Înalta Curte de Justiție de la Londra, încă la 7 octombrie 2011, pachetul de acţiuni ale „Victoriabank” a fost transferat în contul unei livrări de utilaj poligrafic de la compania lui Plahotniuc, „Tomdal Limited”, către firma rusească „Ţic Invest”. La baza transferului a stat o ordonanță judecătorească din 3 martie 2012, emisă în urma unor grave manipulări de registru , de Judecătoarea Natalia Plugari, de la judecătoria Economică din Moldova, implicată și în atacul raider din primăvara anului 2010 asupra acționarilor Victoriabank .

Aceeași judecătoare, împreună cu președintele interimar al instanței economice, Victor Orândaș, contrar competenței jurisdicționale și interdicțiilor CNPF și BNM, în aceeași perioadă tranzitorie în care Judecătoria Economică de Circumscripţie era reorganizată în Judecătorie Comercială, prin ordonanțe similare emise la 7 și 12 martie 2012, având la bază aceeași schemă cu dubioase livrări de utilaj poligrafic, au permis divizarea în patru părți egale sub limita stabilită de lege și transferarea celor 18,54% din acţiunile „Băncii de Economii” SA, însuşite fraudulos de către compania off-shore Lectom Ltd” de la SRL „Zilena Com” şi FPC „Minerva” SRL, în proprietatea altor patru companii rusești.

De menționat că Plahotniuc a ajuns să fie subiect de discuţii în instanţele de peste hotare după atacurile raider din primăvara anunlui trecut. Atunci, pe lângă Victoriabank, au fost deposedaţi ilegal mai mulţi acţionari Moldova-Agroindbank, Universalbank, Banca de Economii şi ai companiei de Asigurări ASITO. Pachetele de acțiuni au ajuns în proprietatea companiei Tomdal Limited, înregistrată în Marea Britanie, al cărei beneficiar final este Vladimir Plahotniuc. 

Dovadă o fac și evidențele prezentate Înaltei Curți de Justiție de la Londra în cadrul procedurilor judiciare inițiate de avocații britanici ai lui Victor Țopa și Viorel Țopa. Potrivit înscrisurilor, în spatele celor doi beneficiari formali ai societății Tomdal Limited se află Vlad Plahotniuc, unicul deținător al dreptului de dispoziție asupra patrimoniului acesteia.

Sursa

DOC 


Комментариев нет:

Отправить комментарий